Curtea Supremă a Statelor Unite a solicitat luni opinia administraţiei Trump dacă ar trebui să accepte judecarea unui apel solicitat de Google pentru închiderea unui proces intentat de Oracle, care o acuză de încălcarea drepturilor de copyright în legătură cu sistemul de operare Android, instalat pe majoritatea smartphone-urilor, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Judecătorii analizează dacă să accepte apelul Google faţă de o decizie a unei instanţe inferioare de redeschidere a procesului intentat de Oracle. Compania Oracle ceruse Google despăgubiri de 9 miliarde de dolari în acest caz.

Un juriu a apreciat în 2016 că Google nu este vinovată, dar o Curte de Apel pentru Circuitul Federal din Washington, specializată în dispute pentru drepturi de proprietate intelectuală, a inversat decizia în 2018, considerând că Google a folosit fără drept codul software al Oracle pentru Android, potrivit legii copyright-ului.

Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou

Cazul, care ar putea contribui la definirea nivelului de protecţie copyright pentru software, datează din 2010, când Oracle a intentat un proces la un tribunal din San Francisco, acuzând Google că i-a lezat afacerile prin copierea fără licenţă a mii de rânduri din codul de programare a limbajului Java, pentru a realiza Android.

Google, parte a grupului Alphabet, a susţinut că o victorie a Oracle ar limita inovaţiile software.

Curtea Supremă cere ocazional opinia administraţiei prezidenţiale, pentru a decide dacă să preia un anumit caz. În 2015, a respins un apel al Google în acest caz, după ce Departamentul de Justiţie din perioada administraţiei Obama  a recomandat să nu audieze cazul.

În prezent, Curtea Supremă nu a dat Departamentului de Justiţie un termen pentru un răspuns.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.