Ambasadoarea SUA în România, Kathleen Ann Kavalec, şi ministrul Energiei, Sebastian Burduja, au vizitat luni amplasamentul viitoarei centrale nuclearoelectrice de la Doiceşti, prima centrală din România care va produce energie folosind tehnologia inovatoare a reactoarelor modulare mici. Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat că primul său mesaj este unul de încredere şi că are încredere că fără energie nucleară nu poate exista o cale către emisii zero în orizontul lui 2050. Potrivit acestuia, Nucleareletrica poate să îşi asume rolul de lider pentru întreaga regiune şi asta va face în parteneriat cu NuScale. La rândul său, ambasadoarea SUA în România, Kathleen Ann Kavalec, a spus că România este pregătită să devină un centru regional de energie curate, iar proiectul SMR de la Doiceşti se află în prima linie a acestei transformări.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Mulţumesc că suntem astăzi aici, într-o zi pe care o consider una istorică. Într-un loc pe care îl consider cu potenţial de a arata lumii întregi ceea ce România este capabilă să facă. Să deseneze viitorul. Prea mulţi ani ne-am obişnuit să prindem din urmă, adesea gâfâind, trecutul altora. E momentul să scriem noi viitorul, iar viitorul energiei acesta este. Primul meu mesaj este, aşadar, unul de încredere. Avem încredere că fără energie nucleară nu poate exista o cale către emisii zero în orizontul lui 2050, a spus-o şi Secretarul John Kerry, când a venit la Bucureşti. Au spus-o liderii lumii întruniţi în Dubai la COP 28, unde angajamentul a fost pentru triplarea energiei nucleare. Energia nucleară înseamnă energie cu emisii zero, înseamnă energie sigură. Şi-am spus-o şi noi de fiecare dată în trilema energiei, vrem energie sigură, vrem energie la un preţ corect, vrem energie curată. Pe primul loc punem siguranţa, asta înseamnă că trebuie să avem şi producţie stabilă, în bandă. Nu putem renunţa la cărbune, nu putem renunţa şi la gaz, nu putem renunţa şi la energie nucleară şi să avem pretenţia ca atunci când apăsăm pe întrerupător să se aprindă becul”, a spus Burduja.

În opinia sa, energia nucleară şi, în mod special, aceste reactoare modulare de mici dimensiuni sunt promisiunea pentru rezolvarea acestei trileme energetice.

”Înseamnă şi energie sigură, înseamnă şi energie la un preţ corect, înseamnă şi energie curată. Am văzut cu toţii mai devreme o trecere de la vechi către nou. Avem aici la Doiceşti unul dintre cele mai importante, de tradiţie, locuri în sistemul energetic naţional. Şi-am văzut cum o centrală care era bazată pe arderea cărbunelui se transformă. Din praful rezultat de pe urma curăţării acestui loc şi pregătirii acestui loc se ridică această minune. De altfel, umanitatea, pe parcursul ei, întotdeauna şi-a propus lucruri măreţe. Şi de foarte multe ori le-a şi reuşit. Despre un asemenea lucru este vorba aici”, afirmă el.

Al doilea element de încredere este tehnologia NuScale.

”Oricât de mult ar dori unii să ne abată sau să pună sub semnul întrebării dacă îşi fac cu adevărat temele, dacă sunt oneşti, dacă respectă parcursul Occidental al României, vor fi corecţi în a spune că este singura tehnologie certificată de cel mai strict reglementator din lume, Nuclear Regulatory Commission (NRC). Am fost la Washington, am discutat cu şeful NRC şi cu o echipă de experţi. În plus, echipele tehnice, echipa RoPower, echipa Nuclearelectrica, Ambasada SUA, toţi am purtat aceste discuţii. Şi ni s-a explicat foarte clar de ce este o tehnologie sigură, de ce este cea mai promiţătoare tehnologie pentru a fi prima din lume. Şi iată că România are astăzi şansa de a aduce omenirii prima centrală nuclearoelectrică bazată pe reactoare modulare de mici dimensiuni. Unde? Aici, la Doiceşti, în Romania”, a adăugat el.

Aceasta a amintit un citat al lui Robert Kennedy, care spunea cândva: „Mulţi văd lucruri care există şi se întreabă de ce? Alţii aleg să-şi imagineze lucruri care nu există şi se întreabă de ce nu?”

”Ne puteam şi noi, astăzi, întreba: De ce nu? Aici, în România, o asemenea minune a lumii. Şi cred că într-o zi, şi nu e departe acea zi, pentru că vizăm orizontul 2029-2030, România poate fi pe harta lumii cu prima centrală nuclearoelectrică, primele reactoare modulare de mici dimensiuni. Chiar aici la Doiceşti. Şi acesta este şi ultimul meu mesaj. Este unul de curaj şi vă întreb: Dacă nu noi, atunci cine, realmente? Dacă nu tradiţia pe care România o are în sectorul nuclear, oamenii pe care România i-a dat lumii în sectorul nuclear, marii experţi. O echipă de oameni vizionari condusă de Cosmin Ghiţă şi echipa lui, cu sprijinul partenerului strategic, Statele Unite ale Americii. Toate aceste elemente ne spun că vom avea succes. Şi într-acea zi, care nu-i departe de azi, ne vom revedea aici, să vedem cu ochii noştri ce a putut crea omul şi ce a putut crea România în acest parteneriat. Vreau să le mulţumesc tuturor colegilor mei din sectorul energetic şi multora dintre dumneavoastră şi din presă, care dau o şansă acestui proiect. Reflectând obiectiv care sunt şansele lui, care sunt premisele, care sunt punctele lui forte, e foarte important să nu-i dezinformăm pe români, pentru că promisiunea pe care România o face nu este doar pentru români, este pentru întreaga omenire”, a spus Burduja.

Sunt zeci de locuri foarte similare cu Doiceşti în întreaga regiune. Tehnologia reactoarelor de mici dimensiuni permite prin economii de scară, prin faptul că atunci când ai a zecea unitate, a o suta unitate, costurile scad dramatic.

”Şi atunci noi putem să extindem această tehnologie în toate regiunile. Nucleareletrica poate să îşi asume rolul de lider pentru întreaga regiune şi asta va face în parteneriat cu NuScale şi cu ceilalţi pe care îi vedem. Sunt companii mari, nu vorbim de o improvizaţie aici, vorbim de unele dintre cele mai mari companii din lume, Fluor şi Samson. Vorbim, bineînţeles, de o companie românească extrem de serioasă, Grupurile INFRA şi Nova Power. Deci, iată, avem tot ceea ce ne trebuie să scriem istorie. Încă o dată, vreau să vă mulţumesc. Vă felicit pentru progres. Am fost aici acum câteva luni. Este impresionant ceea ce realizaţi. Am văzut că se lucrează şi astăzi şi vreau să ne revedem constant până când îi dăm cheie”, a conchis ministrul.

Ambasadoarea SUA în România, Kathleen Ann Kavalec a vorbit şi ea despre viitorul reactor modular mic (SMR) de la Doiceşti. 

”Progresul rapid înregistrat aici este o dovadă a viziunii României, care ne ghidează spre un viitor energetic mai curat şi mai durabil. După cum tocmai am văzut, România este pregătită să devină un centru regional de energie curată.  Proiectul SMR de la Doiceşti se află în prima linie a acestei transformări. Acest proiect vizionar beneficiază de sprijin la cel mai înalt nivel din partea Guvernului SUA, atât din punct de vedere politic, cât şi financiar. De aceea sunt astăzi, aici, pentru a demonstra această susţinere” a declarat ambasadoarea SUA în România, Kathleen Ann Kavalec.

U.S. EXIM Bank şi Corporaţia Internaţională de Finanţare a Dezvoltării (DFC) din SUA s-au angajat să ofere finanţare pentru a asigura succesul acestui proiect SMR la Doiceşti, în valoare de 3 miliarde de dolari, respectiv de 1 miliard de dolari.

”Investiţia lor financiară subliniază angajamentul nostru comun faţă de un viitor energetic durabil. Recunoaştem că drumul spre progres se bazează pe colaborare, iar acest proiect întruchipează acest lucru. Echipa Ambasadei SUA colaborează zilnic cu SNN, RoPower, NuScale şi Fluor - forţele motrice din spatele transformării Doiceştiului, pentru ca acest proiect să progreseze.  Împreună, putem face Doiceştiul o stea strălucitoare în constelaţia generării de energie fără emisii de carbon. Modelul SMR a stârnit interes şi atenţie mult dincolo de graniţele României, rezonând în întreaga Europă şi nu numai.  Acest lucru se datorează faptului că oferă o cale către o energie nucleară mai sigură şi mai scalabilă, oferind ţărilor o altă opţiune fiabilă pe baza căreia să obţină securitatea energetică”, a afirmat Kathleen Ann Kavalec.

Experienţa a demonstrat că tehnologia americană NuScale utilizată în cadrul proiectului este sigură, spune ambasadoarea.

”Fiind singura tehnologie SMR comercială existentă, aprobată de Comisia de Reglementare Nucleară din SUA, aceasta vine cu asigurări de cel mai înalt nivel de siguranţă şi securitate. Statele Unite se angajează să implementeze aceste tipuri de soluţii de ultimă generaţie pentru a combate criza climatică şi pentru a extinde accesul la energie curată. Nu numai că tehnologia SMR oferă energie mai curată, dar proiectul va crea şi locuri de muncă pentru comunitatea locală, de care vor beneficia familiile şi generaţiile viitoare. Pe scurt, proiectul SMR de la Doiceşti este încă un element important al parteneriatului strategic dintre SUA şi România.  Este o dovadă a lucrurilor măreţe pe care le putem realiza atunci când naţiunile colaborează pentru un scop comun. Aşteptăm cu nerăbdare să continuăm să lucrăm împreună pentru un viitor mai luminos, mai curat şi mai durabil”, a subliniat ambasadoarea SUA în România, Kathleen Ann Kavalec.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.