Autoritatea Naţională pentru Turism(ANT) a intensificat controalele în unităţile de cazare, în perioada 14-25 noiembrie, astfel încât experienţa turistului la destinaţie să fie una plăcută şi lipsită de incidente, a declarat preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Turism, Anca Pavel-Nedea.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

“Ni se pare firesc şi eficient să abordăm metoda prevenţiei, faţă de cea a sancţiunii ulterioare. Direcţia de specialitate din cadrul ANT efectuează permanent acţiuni de control, însă, cu o lună înainte de Sărbătorile de iarnă, e normal să intensificăm aceste controale, astfel încât experienţa turistului la destinaţie să fie una plăcută şi lipsită de incidente. Gradul ridicat al calităţii şi satisfacţia turistului sunt prioritare pentru noi”, a spus preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Turism.

Astfel, în cele două săptămâni, inspectorii ANT au verificat peste 200 de documentaţii de clasificare a structurilor de primire turistică, iar cele şase echipe de control au efectuat peste 60 de acţiuni în toată ţara, în urma sesizărilor primite în legătură cu activitatea unor structuri de primire turistică şi alimentaţie publică.

Evenimente

31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

În cazul structurilor de cazare şi alimentaţie publică au fost constatate, ca deficienţe, funcţionarea fără deţinerea certificatului de clasificare, neasigurarea funcţionării la categoria şi/sau tipul de structură de primire turistică menţionate în certificatul de clasificare, funcţionarea cu o altă structură a spaţiilor decât cea stabilită prin anexa certificatului de clasificare si nerespectarea obligaţiei de a completa fişele de anunţare a sosirii şi plecării turiştilor.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.