Pragul de 10 milioane de cazuri de Covid-19 în lume ar urma să fie atins săptămâna viitoare, în momentul în care epidemia nu a atins încă vârful în regiunea Americilor, a avertizat miercuri OMS, citat de AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"De-a lungul primei luni a acestei epidemii, mai puţin de 10.000 de cazuri au fost semnalate Organizaţiei. În cursul lunii trecute, aproape 4 milioane de cazuri au fost semnalate. ne aşteptăm să atingă 10 milioane de cazuri săptămâna viitoare", a declarat directorul OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, într-o conferinţă online. 

Potrivit unui bilanţ stabilit de AFP din surse oficiale, pandemia de coronavirus a provocat moartea a 477.570 de persoane în lume de când China a anunţat oficial apariţia bolii în decembrie. 

Evenimente

31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Mai mult de 9.279.310 de cazuri de infecţie au fost oficial diagnosticate în 196 de ţări şi teritorii. 

Statlee Unite, care au recenzat primul deces la începutul lui februarie, este cea mai afectată ţară cu 121.225 decese. Este urmată de Brazilia  (52.645), Regatul Unit (42.927), Italia (34.675) şi de Franţa (29.720).

După numărul deceselor la nivelul populaţiei, ţările cele mai afectate în ordine descrescătoare sunt: Belgia, Regatul Unit, Spania, Italia, Suedia, Franţa, Statele Unite, Brazilia. 

"Epidemia pe continentul american este foarte intensă, în special în America Centrală şi de Sud", a subliniat în conferinţa de presă Michael Ryan, director pentru probleme de urgenţă sanitară al OMS. 

"Am constatat o tendinţă continuă şi îngrijorătoare, cu multe ţări care înregistrează creşteri de la 25 la 50% în cursul ultimei săptămâni", a adăugat el. "Din nefericire, pandemia în multe ţări de pe continentul american nu a atins vârful", a mai spus Ryan.  

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.