Sculptura din ceară a lui Donald Trump, preşedintele ales al Statelor Unite, va fi expusă la Muzeul Grévin peste câteva luni, după ce francezii, siguri de reuşita lui Hillary Clinton, s-au grăbit să comande statuia din ceară pentru candidata democrată, potrivit Le Figaro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Tradiţia cere ca orice nou preşedinte american să aibă un manechin de ceară la Grévin, iar sculptorul francez Stéphane Barret avea lucrarea dedicată lui Hillary Clinton aproape gata.

Marţi, pe Twitter, artistul francez a publicat o fotografie în timp ce finisa chipul statuii fostului secretar de Stat Hillary Clinton. Însă miercuri, candidata Partidului Democrat a fost învinsă de Donald Trump, în alegerile prezidenţiale din Statele Unite. 

Evenimente

31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Muzeul parizian pariase deja pe victoria fostului secretar de Stat. Manechinul din ceară era aproape gata.

Yves Delhommeau, directorul general delegat al muzeului a afirmat că "ne-am bazat pe sondaje", dar nu a luat în calcul posibilitatea ca ele să fie înşelătoare: în luna octombrie, mai mult de 300 de sondaje o dădeau pe Hillary Clinton câştigătoare, scriu jurnaliştii de la Le Figaro. 

Responsabilul de la muzeu a mai explicat că echipa a avut de ales între a începe să lucreze la două statui ale candidaţilor, ceea ce a ar fi însemnat costuri mai mari şi să opteze, în avans, pentru unul dintre candidaţi. Decizia a fost luată după scandalul în care Donald Trump a fost acuzat de misoginism. Candidatul republican la Casa Albă se afla atunci mult în urmă, în intenţiile alegătorilor. 

În ceea ce priveşte costurile, statuia lui Hillary Clinton va fi pusă deoparte, înainte de a fi terminată, şi există posibilitatea ca, la un moment dat, să fie expusă în celebra galerie. 

Statuia din ceară a noului preşedinte, Donald Trump, va fi gata în şase luni. Pentru moment, proiectul se află la "nivelul zero", dar ar putea fi încheiat mult mai devreme, potrivit celor de la Grévin, căci "trăsăturile lui Donald Trump sunt destul de caracteristice şi, în consecinţă, mai uşor de realizat". 

Muzeul figurilor de ceară Grévin este situat în centrul Parisului, pe bulevardul Montmartre. Muzeul Grévin găzduieşte 450 de figuri aranjate în scene ce cuprind istoria Franţei de la Napoleon III, Revoluţia franceză, staruri de film, figuri internaţionale precum Albert Einstein, Mahatma Gandhi şi Papa Ioan Paul al II-lea.

Republicanul Donald Trump este noul preşedinte al Statelor Unite. Democrata Hillary Clinton a pierdut alegerile prezidenţiale, după ce a obţinut cu 71 de electori mai puţin decât rivalul republican, deşi a strâns cu 136.053 mai multe sufragii în toate statele americane prin comparaţie cu Donald Trump, potrivit datelor CNN. Donald Trump a obţinut 289 de electori prin comparaţie cu cei 218 electori ai lui Hillary Clinton. El avea nevoie de 270 de electori pentru a câştiga. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.