Pentru a şaptea oară, Orchestrele Naţionale de Tineret ale României sunt invitate la Festivalul Young Euro Classic de la Berlin, unul dintre cele mai importante evenimente culturale de gen din întreaga lume. Orchestra Română de Tineret dirijată de Cristian Mandeal porneşte în această vară într-o călătorie muzicală europeană cu trei concerte, ce o va duce de această dată de la Bucureşti, la Kassel şi apoi la Berlin.
În 9 august, de la ora 19.30 la Ateneul Român va putea fi ascultat concertul „Marea Simfonie”, cu Orchestra Română de Tineret dirijată de Cristian Mandeal, în contextul Festivalului Internaţional Vara Magică – ediţia a 12-a, concert ce se va relua la Kultur Sommer Nordhessen de la Kassel (11 august) şi Festivalul Internaţional „Young EuroClassic” de la Berlin (13 august, ora 20), solişti fiind pianiştii Oxana Corjos şi Cristian Niculescu. Concertele din Germania vor fi realizate cu sprijinul ICR, în timp ce concertul de la Bucureşti este realizat în colaborare cu Centrul pentru Tineret al Municipiului Bucureşti.
Ca de obicei, momentul culminant al seriei este reprezentat de participarea Orchestrei Române de Tineret la Festivalul Internaţional „Young EuroClassic”, care se desfăşoară între 4 şi 27 august la Berlin şi la care tinerii muzicieni români participă pentru a şaptea oară. Acesta este în sine un record, în contextul în care invitaţia de participare este lansată de către organizatori doar celor mai valoroase orchestre naţionale de tineret din întreaga lume.
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
De această dată, repertoriul ales este provocator chiar pentru publicul berlinez, conţinând o lucrare contemporană - „Panicandemica” de Alin Chelărescu, scrisă în 2021, Concertul pentru două piane şi orchestră de F. Poulenc şi Marea simfonie în Do major de Schubert.
Young Euro Classic este un festival creat special pentru orchestre simfonice de tineret, fiind cel mai mare şi important proiect de acest gen din Europa. Concertele se ţin la Konzerthaus din Gendarmenmarkt Berlin, una dintre cele mai performante şi spectaculoase săli de concert din lume, şi sunt concentrate pe repertoriul clasic şi contemporan.
În fiecare an, în timpul festivalului sala este arhiplină, compoziţii de la Beethoven la Şostakovici, dar şi lucrări contemporane din întreaga lume atrăgând o audienţă numeroasă. Young Euro Classic este un festival cu o componentă internaţională foarte importantă şi aceasta nu numai din punctul de vedere al muzicii interpretate. În fiecare an, tot mai multe orchestre au participat la festival, aducând la un loc cultura orchestrală europeană şi tradiţiile muzicale ale fiecărei naţiuni participante. Young Euro Classics a fost înfiinţat în anul 2000, idea fiind aceea de a crea o platformă a celor mai bune orchestre de tineret din întreaga lume şi de a promova muzica clasică în Berlin prin intermediul acestora, crearea acestui festival reflectând şi interesul deosebit pentru orchestrele de tineret apărut în ultimele două decenii la nivel global.
Orchestra Română de Tineret s-a format în anul 2008 la iniţiativa violoncelistului Marin Cazacu, ca un program artistic şi educaţional. Acest proiect reuneşte cei mai buni tineri muzicieni din România pentru o experienţă artistică unică care are ca scop atingerea unui înalt nivel de performanţă, ca instrumentist într-o orchestră simfonică. Orchestra Română de Tineret este considerată una dintre cele mai bune orchestre de gen din Europa, cu o consistentă activitate pe plan internaţional.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.