O maşină de criptat "Enigma", rămasă pe fundul Mării Baltice după Al Doilea Război Mondial, a fost descoperită în noiembrie de scafandri germani, potrivit AFP.
Maşina de criptat a fost descoperită în golful Gelting de o echipă de scafandri care efectuează operaţiuni de identificare şi recuperare a plaselor de pescuit abandonate ce pun în pericol vieţuitoarele maritime pentru organizaţia World Wildlife Fund (WWF).
La început, scafandrii au crezut că au găsit o simplă maşină de scris. Dar arheologul Florian Huber a înţeles rapid că este vorba despre o descoperire excepţională.
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
"Am făcut câteva descoperiri ciudate şi incitante în ultimii douăzeci de ani. Dar nu am visat niciodată să găsesc într-o zi una dintre legendarele maşini Enigma", a comentat dr. Huber.
Maşinile "Enigma" îi ajutau pe nazişti să cifreze şi să descifreze mesajele cu scopul de a putea comunica informaţii secrete în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Dar experţii britanici în criptografie, conduşi în special de celebrul matematician Alan Turing, au reuşit să decripteze aceste coduri, ceea ce le-a permis Aliaţilor să dobândească un avantaj în lupta navală pentru controlul Oceanului Atlanticului.
Cu puţin timp înainte de capitularea germană în mai 1945, echipajele de pe aproximativ 50 de submarine au urmat ordinul de a-şi scufunda navele pentru a evita capturarea lor de către Aliaţi. Atunci ar fi putut ca maşina "Enigma", descoperită de scafandri, să ajungă pe fundul mării, estimează dr. Huber.
Aparatul va ajunge la Muzeul de Arheologie din Schleswig. Se estimează că au mai rămas câteva sute în lume, unele dintre ele se vând cu zeci de mii de euro la licitaţii.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.