Expoziţia „Grădinile Palatului” de la Art Safari ajunge la Muzeul Judeţean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare», în perioada 30 aprilie - 26 mai, vernisajul oficial fiind programat marţi, la ora 16.00. Mai mult de 30 de opere ce explorează tema grădinilor, florilor şi a peisajelor vor oferi vizitatorilor o promenadă intimistă prin naturi statice, grădini japoneze, colţuri ale unor camere misterioase, frânturi de peisaje arborifere, peisaje de vară şi păduri luminoase, anunţă organizatorii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Genul pictural al grădinilor oferă o paletă generoasă în istoria universală a picturii, iar marii maeştri ai picturii româneşti de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea l-au adorat. Theodor Aman, Aurel Băeşu, Octav Băncilă, Dimitrie Berea, Marius Bunescu, Alexandru Ciucurencu, Grete Czaky-Copony, Hans Eder, Dumitru Ghiaţă, Lucian Grigorescu, Carol Hübner, Constantin Isachie Popescu, Theodor Pallady, Elena Popea, Aurel Popp, Samuel Mützner, Michel Simonidy, Margareta Sterian, Francisc Şirato, Ion Theodorescu-Sion şi Nicolae Tonitza sunt semnatarii unei scurte introduceri a publicului băimărean în poetica florilor şi a luminii sclipitoare a epocii de aur a picturii româneşti.

Cele mai frumoase şi mai valoroase flori sunt replantate expoziţional, temporar, în Muzeul Judeţean de Artă: Centrul artistic Baia Mare: de la primele flori ale anului, lalele şi liliac, la frenezia de parfum a verii, crini albi, garoafe, petunii şi regina-nopţii, salvie şi maci, trandafiri de toate culorile şi gladiole, până la îndrăzneţele crizanteme ce vestesc sosirea momentului autumnal, toate surprinse în naturi statice, în picturi în ulei, în buchete, în parcuri şi în grădini. Contemplarea, relaxarea şi acel joie de vivre al timpurilor de altădată uneşte operele de artă expuse: ceaiul de la ora cinci, cărţi, sfeşnice şi bomboniere.

Evenimente

31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

O experienţă expoziţională vizuală şi olfactivă deopotrivă, atmosfera de reverie ne conduce, de asemenea, spre locuri şi personaje exotice, o vizită multisenzorială unde ne însoţesc gheişe, aristocrate veneţiene sau ţărănci descrise ca nişte personaje arhetipale. Art Safari aduce în atenţia publicului această moştenire artistică impresionantă, prezentând opere atât din colecţii private, cât şi din cele ale Muzeului Naţional Brukenthal şi Muzeului de Artă din Constanţa.

Maeştrii celor mai frumoase flori din arta românească

Theodor Aman (1831-1891), considerat primul artist modern român, a fost apreciat pentru potenţialul său încă din tinereţe. Studiile sale la Paris, sub îndrumarea unor maeştri precum Michel Martin Drolling şi François-Édouard Picot, l-au pregătit pentru o carieră remarcabilă. Aman a fost renumit pentru portretele sale realiste şi compoziţiile istorice, contribuind la dezvoltarea artei în România şi la fondarea primei Şcoli de Belle Arte din Bucureşti. Compoziţiile cu flori ale lui Aman sunt apreciate atât de critici, cât şi de public.

Nicolae Tonitza (1886-1940), cunoscut pentru versatilitatea sa artistică, s-a remarcat în pictură, desen, critică de artă şi jurnalism. Inspirat de propriii săi copii, Tonitza a creat portrete emoţionante şi a pătruns în sufletul micilor sale modele, reuşind cu iscusinţă să le expună întreaga psihologie în opera sa. Fondator al mişcării "Grupul Celor Patru", probabil cel mai important grup artistic din ţară, Tonitza a avut un impact semnificativ asupra scenei artistice româneşti.

Francisc Şirato (1877-1953) a debutat prin artă grafică, colaborând cu gazetele vremii şi realizând desene satirice. A fost activ în cadrul "Grupului Celor Patru", acolo unde a expus vreme de câţiva ani alături de Nicolae Tonitza, Ştefan Dimitrescu şi Oscar Han, dar a expus şi la nivel internaţional, primind distincţii importante, precum "Medalia de Aur" la Bruxelles şi "Medalia de Bronz" la New York. Rămâne cunoscut drept un maestru al culorii, cu o activitate complexă în domeniul artei plastice, dar şi în publicistică şi pedagogie.

Theodor Pallady (1871-1956), iniţial interesat de inginerie, s-a dedicat în cele din urmă artei în mediul vibrant al Parisului. Inspirat de peisajele şi viaţa de pe malul Senei, Pallady a studiat cu mai mulţi maeştri, printre care Matisse şi Marquet, asimilând influenţele şi tendinţele artistice ale vremii.

Samuel Mützner (1884-1959) este cunoscut pentru contribuţia sa la evoluţia Impresionismului românesc, în special în peisajele sale. Inspirat de lumină, culoare şi tehnica plein-air, Mützner şi-a format stilul în atelierul lui Claude Monet din Franţa. Călătorind în diverse ţări precum Algeria, Italia, Grecia, Maroc, Venezuela şi Japonia, a adus diversitate şi profunzime în lucrările sale. După întoarcerea în România, s-a dedicat peisajelor rurale, subiect pe care l-a transformat în artă autentică alături de soţia sa, Rodica Maniu, în satul din judeţul Olt. Casa lor, situată sub umbra arborilor, a devenit sursă de inspiraţie. Mützner preferă să picteze în apropierea unui arbore, de unde putea admira peisajul satului cu plopi şi sălcii.

Înzestrată cu un talent multivalent,  Margareta Sterian (1897-1992) a excelat în mai multe domenii - în arta plastică, cât şi ca traducătoare, prozatoare, scenografă ori ceramistă. În cadrul Liceului Evanghelic din Bucureşti, va învăţa sub îndrumarea lui Richard Canisius şi a lui Ioan Slavici, urmând ca ulterior să studieze la Paris, la Academia Ranson. Va lucra, de asemenea, frescă şi ceramică alături de Marcel Iancu, iar în anii ‘30 devine membră a avangardei şi contribuie cu lucrări la revista ”Contimporanul” alături de Victor Brauner, Max Herman Maxy, Miliţa Petraşcu ori H.H. Catargi.

Alexandru Ciucurencu (1903-1977) este cunoscut pentru faptul că a studiat sub îndrumarea lui André Lhote şi a fost influenţat de operele unor artişti celebri precum Matisse, Cézanne şi Picasso. A contribuit la dezvoltarea artei româneşti prin introducerea "ştiinţei culorii" în creaţia sa şi prin activitatea sa didactică, îndrumând o serie de studenţi care au ajuns să exceleze în domeniul artei.

Program de vizitare

Programul de funcţionare al muzeului este de marţi până duminică, între orele 10:00 – 17:00 (accesul ultimului vizitator se face la 16:30). Pentru mai multe informaţii, cei interesaţi pot accesa site-ul web al muzeului: www.muzartbm.ro, sau conturile instituţiei de pe reţelele sociale (Facebook: muzartcabm; Instagram: muzartbm; Youtube: @MuzeulDeArtaBM; TikTok: @muzartbm). De asemenea, muzeul poate fi contactat telefonic la numărul 0040 262 213 964 sau prin email la adresa muzartbm@yahoo.com.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.