Radio România Muzical şi Rotary Club Pipera anunţă lansarea înscrierilor pentru a patra ediţie a bursei “Moştenitorii României muzicale”.
Bursa „Moştenitorii României muzicale”, menită să sprijine valorile artei interpretative româneşti în domeniul muzicii clasice, se adresează tinerilor muzicieni cu vârste între 16 şi 24 ani, de naţionalitate română sau moldoveană. Valoarea bursei este de 4.000 euro şi se acordă integral unui singur bursier. Fondurile alocate bursei provin majoritar din donaţiile strânse în cadrul turneelor „Wind, water, earth”, derulate în 2022 de compozitorul Dan Popescu, violonistul Alexandru Tomescu, pianista Sînziana Mircea şi violoncelistul Ştefan Cazacu.
Candidaţii vor depune aplicaţii online pentru înscriere, până la data de 21 mai 2023.
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Juriul va analiza aplicaţiile începând cu data de 22 mai, cel mai târziu la data de 20 iunie 2023 urmând să fie anunţat câştigătorul bursei.
Pot aplica interpreţi români şi moldoveni născuţi între 1 ianuarie 1999 şi 31 decembrie 2007, indiferent de instrument/tip de voce, de forma de învăţământ şi locul unde studiază în prezent. Câştigătorii ediţiilor precedente nu mai au dreptul de a participa la prezenta ediţie.
Bursa se acordă pentru susţinerea unui proiect specific propus de candidat, în relaţie cu evoluţia sa profesională. Bursa poate fi folosită pentru susţinerea la instituţii de învăţământ din ţară şi din străinătate, participarea la masterclasses, achiziţia unui instrument, realizarea de înregistrări audio/video, editarea de discuri sau oricare alte activităţi relaţionate cu devenirea profesională a unui muzician.
Juriul nu va analiza forma în care este conceput proiectul, ci conţinutul efectiv al acestuia, precum şi capacitatea aplicantului de a-l susţine efectiv, demonstrată prin înregistrările cu care se înscrie în competiţie.
Câştigătorul bursei va susţine un recital la Bucureşti, ca parte a bursei obţinute.
Juriul poate decide şi asupra unor beneficii suplimentare oferite bursierului/finaliştilor: înregistrări speciale, concerte în stagiune, prezenţe în emisiuni, susţinerea candidaturii pentru titlul de “Tânăr artist al anului” la gala ICMA (International Classical Music Awards).
Înscrierea în competiţie
Candidaţii vor trimite la adresa cristina.comandasu@radioromania.ro dosarul de înscriere care trebuie să cuprindă:
• Proiectul propus de candidat, pentru care solicită bursă
• O copie după actul de identitate, care să ateste vârsta candidatului
• Un CV profesional, din care să reiasă experienţa artistică a candidatului
• Cel puţin cinci linkuri youtube către evoluţii relevante ale candidatului, din recitaluri/concerte anterioare – se acceptă înregistrări realizate cu mijloace non-profesionale (telefon mobil), needitate, realizate începând cu luna ianuarie 2022
• Date de contact
• Fişa repertorială generală a candidatului
Juriul este format din: Cristina Comandaşu - manager Radio România Muzical, iniţiatoarea proiectului, Ioan Dragoş Dimitriu - manager al Filarmonicii din Braşov, Răsvan Dumitru - şef partidă Orchestra Filarmonicii „Transilvania” din Cluj-Napoca, membru al Cvartetului Arcadia şi director „Arcadia Chamber Music Classes”, Şerban Mereuţă - director artistic al Filarmonicii “Moldova” din Iaşi, membru al Cvartetului Ad libitum, Dan Petre - manager interimar al Centrului Naţional de Artă „Tinerimea Română”, Dan Popescu - membru delegat din partea Rotary Club Pipera, Liliana Staicu - director Centrul Proiecte şi Evenimente şi Orchestrele şi Corurile Radio România, Cristina Uruc - manager interimar Artexim.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.