Două tinere au fost arestate de poliţie, miercuri, la Edinburgh, în timp ce regele Charles III primea bijuteriile coroanei scoţiene în cadrul unei ceremonii la catedrala St Giles.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Îmbrăcate în kilturi şi purtând sloganuri pe spate, cele două tinere, activiste ecologice care fac parte dintr-o asociaţie de apărare a climei numită „This is rigged”, au fost interceptate pentru presupuse încălcări ale liniştii publice.

Alţi demonstranţi antimonarhie au fost prezenţi în apropierea catedralei şi au strigat sloganuri în timpul procesiunii şi a ceremoniei religioase din interiorul catedralei.

Scandând „Not my king” („Nu e regele meu”), ele au purtat şi pancarte galbene cu această inscripţie, precum şi „Aboliţi monarhia”. De asemenea, în oraş au fost lipite afişe care îl criticau pe regele Charles şi îl numeau „parazit”.

În Scoţia, mai mult decât oriunde altundeva în Marea Britanie, sentimentul republican este puternic. În timp ce aproximativ 60% dintre britanici se declară favorabili, doar 45% dintre scoţieni sunt de acord cu monarhia.

Deşi nu a fost o a doua încoronare, ceremonia de miercuri a fost totuşi menită să celebreze întronizarea lui Charles al III-lea. Bijuteriile coroanei scoţiene - o coroană, un sceptru şi o sabie - i-au fost prezentate în timpul unei ceremonii religioase la catedrala Saint-Gilles.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.