Depolitizarea televiziunii publice a fost un subiect important de dezbatere, marţi, în Comisia de cultură şi media din Senat, unde mai mulţi reprezentanţi ai unor sindicate din Televiziunea Română au ridicat această problemă, la o consultare privind modificarea Legii 41/1994, privind organizarea şi funcţionarea Societăţilor Române de Radiodifuziune (SRR) şi de Televiziune (SRTv). Senatorii PSD prezenţi la întâlnire au găsit că un asemenea subiect nu trebuie atins într-o consultare, mai ales după ce bugetul a fost aprobat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

La întâlnirea de marţi au fost prezenţi reprezentanţi ai sindicatelor 2002 TVR şi SRJ MediaSind. Ei au propus modificarea mai multor articole din lege, făcând mai multe obiecţii de ordin tehnic.

Marian Balcan, preşedintele Sindicatului 2002 TVR, a fost cel care a ridicat problema depolitizării instituţiei. El a vorbit despre posibilitatea existenţei unui articol din lege care ar putea să interzică membrilor Consiliului de Administraţie şi al celui director să fie membri în partide.

Evenimente

31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Senatorul Cornel-Cristian Resmeriţă, secretar al comisiei, a susţinut: ”Cred că fiecare ar trebui să îşi vadă de treabă. Dumneavoastră aţi venit aici să apăraţi dreptul salariaţilor, nu să faceţi astfel de propuneri. Avem şi noi, politicienii, rolul nostru. Suntem oglinda societăţii. E nevoie de noi, nu putem fi o naţiune de tehnocraţi şi specialişti. Trebuie să ne credeţi pe cuvânt că suntem de bună credinţă. Acum, după aprobarea bugetului, veniţi cu astfel de cereri...”.

”Apartenenţa din trecut dă o anumită conduită în CA şi am constatat, în ultimii ani, că deciziile sunt luate în funcţie de culoarea politică”, a completat Mihaela Voitovici, de la Sindicatul pentru unitatea salariaţilor din TVR.

Gabriela Creţu a venit în apărarea colegului său: ”Ce-ar fi să întrebăm de ce să nu fie interzis celor din televiziuni concurente să vină la TVR? Cum de la Radio funcţionează şi la TVR nu?”. Ea a tras atenţia şi asupra faptului că a scăzut calitatea programelor - a ştirilor şi dezbaterilor - iar asta nu s-aîntâmplat cu Radio România. ”Ei sunt lideri de audienţă. Ar fi bine ca TVR să ajungă în primele cinci televiziuni”, a spus ea.

Ion Moraru, reprezentant al SRJ MediaSind, a menţionat că doreşte să îşi exercite dreptul de a se exprima, inclusiv pe această temă. ”Nu puteţi să ne cereţi să nu vorbim despre asta. Dintotdeauna s-a dorit acest lucru în TVR. politizarea s-a transmis în funcţie de alternanţa la putere. Există majorităţi în CA, iar noi nu avem nevoie de majorităţi, avem nevoie de un consiliu. Totul trebuie regândit”, a spus el.

O altă propunere a sindicaliştilor pentru Legea 41 a vizat existenţa unui articol care să prevadă posibilitatea de demitere a Comitetului Director, odată cu cea a Consiliului de Administraţie.

Întâlnirea a avut ca scop consultarea părţilor vizate de Legea 41/1994, privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi a Societăţii Române de Televiziune.

Până la 1 martie, Comisia aşteaptă propunerile sindicaliştilor privind modificarea Legii 41. Propunerea legislativă pentru modificarea şi conpletarea Legii 41/1994 a fost iniţiată în 2016 de senatori şi deputaţi PSD, între care: Ecaterina Andronescu, Gabriela Firea, Georgică Severin şi Valeriu Zgonea.

Textul a fost, în iunie 2016, avizat negativ de Comisia pentru buget şi pozitiv, de Comisia pentru muncă. Versiunea de modificare a legii a trecut de Camera Deputaţilor, iar Senatul este camera decizională.

În zilele următoare, Comisia de cultură şi media din Senat se va întâlni şi cu reprezentanţi ai conducerii Televiziunii Române, sindicate din Radio şi reprezentanţi ai organizaţiilor nonguvernamentale.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.