Interviu oferit de către: Rebecca Popescu, Senior Associate şi Luminiţa Sima, Junior Associate:
Un segment destul de important în contextul libertăţii de exprimare este cea adresată presei. Din punct de vedere juridic, care este limita fină impusă de libertatea de exprimare a presei în raport cu societăţile de avocatură şi dreptul acestora la integritate, imagine şi reputaţie?
În ceea ce priveşte libertatea de exprimare a presei, într-adevăr, aceasta prezintă un deosebit interes atât la nivelul Uniunii Europene, cât şi la nivel naţional, fiind adoptat recent de Parlamentul European şi Consiliul Uniunii Europene – Regulamentul de stabilire a unui cadru comun pentru serviciile mass-media în cadrul pieţei interne şi de modificare a Directivei 2010/13/UE.
Prin Regulamentul european privind libertatea mass-mediei a fostînfiinţat Comitetul european pentru servicii mass-media cu atribuţii semnificative în ceea ce priveşte promovarea cooperării şi schimbului eficient de informaţii, experienţă şi bune practici între autorităţile sau organismele naţionale de reglementare cu privire la aplicarea normelor Uniunii şi a normelor naţionale aplicabile serviciilor mass-media, inclusiv a regulamentului.
Una dintre premisele acestui Regulament este instituirea unui mecanism care va împiedica platformele online mari, precum Instagram, Facebook, X (fostă Twitter) etc, să restricţioneze în mod arbitrar sau să elimine conţinutul mass-media independent.
În acest sens, entităţile mass-media vor fi informate în prealabil atunci când o platformă intenţionează să le elimine sau să le restricţioneze conţinutul, acestea având la dispoziţie 24 de ore pentru a răspunde. Exclusiv după primirea răspunsului, sau în lipsa unui răspuns, platforma va putea să elimine sau să restricţioneze conţinutul, dacă acesta nu îndeplineşte în continuare condiţiile prevăzute de platformă.
În privinţa limitei dintre libertatea de exprimare a presei în raport cu societăţile de avocatură şi dreptul acestora la integritate, imagine şi reputaţie, în toate cazurile furnizorii de servicii media audiovizuale sau presă scrisă, au obligaţia să asigure informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor şi evenimentelor şi să favorizeze libera formare a opiniilor.
Ca atare, pornind de la principiile şi obligaţiile furnizorilor de servicii media audiovizuale precum şi ale jurnaliştilor, orice conţinut audio, vizual sau scris referitor la societăţile de avocatură, trebuie să aibă la bază prezentarea corectă a faptelor în scopul realizării unei informări obiective a publicului, iar dacă acest principiu este respectat, în mod corelativ este respectat şi dreptul societăţilor de avocatură la integritate, imagine şi reputaţie.
Axându-ne pe raportul dintre libertatea de exprimare a presei şi dreptul persoanelor la viaţă privată, onoare şi imagine (în special în cazul persoanelor care afişează un comportament public, prin prisma activităţii profesionale), jurnaliştii pot fi scutiţi de respectarea anumitor legi de drept comun, în numele rolului esenţial ce le revine pentru funcţionarea unei societăţi democratice?
Calitatea şi funcţia persoanei criticate, dar şi a persoanei care critică, precum şi subiectul dezbătut, în sensul de a stabili dacă acesta este sau nu de interes public, reprezintă unele dintre criteriile reţinute inclusiv de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, ca fiind esenţiale în analizarea limitelor libertăţii de exprimare.
Rolul esenţial ce le revine furnizorilor de servicii media audiovizuale şi jurnaliştilor pentru funcţionarea unei societăţi democratice le conferă acestora o poziţie favorizată, însă atrage cu atât mai mult o răspundere mai ridicată în cazul nerespectării dispoziţiilor legale care le sunt aplicabile.
Ca atare, inclusiv persoanele care afişează un comportament public prin prisma activităţii profesionale, sunt protejate împotriva informaţiilor care nu pornesc de la o prezentarea corectă a faptelor şi care nu au o bază factuală suficientă.
În care dintre situaţii este aplicat Articolul 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi ce cadre lasă în subînţeles anumite dovezi, conducând spre interpretare?
Articolul 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului recunoaşte dreptul oricărei persoane la libertate de exprimare, respectiv la libertatea de opinie, la libertatea de a primi sau a comunica informaţii ori idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere.
Cadrele sunt susceptibile de interpretare în funcţie de fiecare caz în parte, fiind reprezentate de limitările libertăţii de exprimare recunoscute de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, iar singurele limitări sunt cele care se referă la protejarea securităţii naţionale, integrităţii teritoriale sau siguranţei publice, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia sănătăţii, a moralei, a reputaţiei sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea informaţiilor confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti.
Deşi limitările sunt clar definite de Convenţie, în practică, instanţele judecătoreşti sunt chemate să judece de la caz la caz dacă ingerinţa în libertatea de exprimare este proporţională, astfel încât aceasta să nu fie arbitrară sau excesivă.
Cât de permisibilă este România în acest moment pe terenul subiectului dezbătut?
Întrebarea este una relevantă, însă practica judiciară nu este nici suficient consolidată şi nici unitară în soluţionarea litigiilor având ca obiect libertatea de exprimare, această situaţie fiind creată inclusiv de particularităţile fiecărei speţe în parte. Unele hotărâri judecătoreşti pot apărea ca fiind permisive în aplicarea libertăţii de exprimare, altele deosebit de restrictive.
Chiar în cazuri asemănătoare, instanţele judecătoreşti au pronunţat hotărâri diferite întrucât simpla asemănare a situaţiei de fapt nu este suficientă pentru pronunţarea aceleaşi soluţii, dat fiind că instanţele se raportează la o serie de criterii, precum (i) calitatea şi funcţia persoanei criticate, dar şi a persoanei care critică; (ii) subiectul dezbătut, în sensul de a stabili dacă acesta este sau nu de interes public; (iii) forma, stilul şi contextul mesajului criticat; (iv) buna – credinţă a autorului afirmaţiilor incriminate; (v) raportul dintre judecăţile de valoare şi imputarea unor fapte obiective; (vi) doza de exagerare a limbajului; (vii) proporţionalitatea sancţiunii cu fapta imputată etc.
Prin urmare, permisivitatea porneşte în primul rând de la constatarea judiciară a unei baze factuale suficiente, premisă de la care este construit întregul raţionament logico-juridic al instanţelor de judecată în analizarea cauzei deduse judecăţii.
Atât în dreptul intern, cât şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, dreptul la liberă exprimare nu este unul absolut, ci este o libertate care poate conţine anumite limitări, fiind cert că o societate democratică nu poate permite o libertate absolută a cuvântului. Care sunt limitele pe care orice voce a presei trebuie să le respecte în relaţia cu părţile al căror comportament profesional instigă la anumite dezbateri publice, însă fără acordul acestor părţi?
Limitele dezbaterilor publice având ca obiect analizarea unui comportament profesional trebuie să aibă la bază o prezentare corectă a faptelor iar analizarea comportamentului să se raporteze strict la dispoziţiile legale încălcate sau pretins încălcate de către persoana în cauză, cu respectarea demnităţii umane, fiind interzisă în orice circumstanţă incitarea la violenţă sau la ură.
Este important de menţionat că, în toate cazurile, persoana ale cărei drepturi sau interese legitime, în special reputaţia şi imaginea publică, au fost lezate prin prezentarea de fapte inexacte în cadrul unui program, beneficiază de dreptul la replică sau la rectificare.
Una dintre ariile de practică pe care vă axaţi este Media & Entertainment. Dorim să ne împărtăşiţi anumite situaţii etalon prin care reprezentaţi aceşti clienţi? Colaborările de acest gen se opresc la consultanţă sau aţi avut cazuri care au păşit în instanţă?
Media & Entertainment a devenit un domeniu extrem de antrenant şi provocator în contextul dezvoltării continue a acestor servicii. Statul român, întreaga comunitate europeană caută să ţină pasul la nivel legislativ şi judiciar cu acest domeniu vast şi în continuă dezvoltare.
Din portofoliul nostru de clienţi fac parte artişti cunoscuţi în domeniul muzicii, producători de filme, producători de video-clipuri, organizatori de festivaluri de muzică, creatori de conţinut, agenţii de media etc.
Acordăm atât consultanţă juridică, cât şi reprezentare juridică în faţa instanţelor de judecată, atunci când soluţionarea pe cale amiabilă a diferendului nu este posibilă.
Ca principiu, în acest domeniu căutăm soluţionarea pe cale amiabilă, pentru salvgardarea imaginii, a reputaţiei şi relaţiei dintre părţi. În măsura în care, din varii motive, părţile nu ajung la o conciliere amiabilă sau este vorba despre o sancţiune contravenţionala ori o cauză penală, asigurăm reprezentarea juridică în cadrul unor astfel de procese.
Una dintre situaţiile recente şi intens dezbătute public o reprezintă anularea sancţiunii contravenţionale aplicate unui artist pentru pretinsa folosire pe scenă a unor cuvinte vulgare şi jignitoare cântate în cadrul unei piese muzicale.
Apărările formulate de echipa noastră, GMCID Legal, s-au concentrat pe libertatea de exprimare artistică, în analizarea căreia instanţele de judecată trebuie să ţină cont de doza de exagerare a limbajului artistic, de genul muzical, de profilul şi buna – credinţă a artistului.
Despre GMCID Legal
Echipa GMCID Legal oferă o gamă largă de servicii juridice şi consultanţă în management şi afaceri, oferind clienţilor şi partenerilor o echipă profesionistă, dedicată, orientată să transforme orice dificultate într-o oportunitate.
Conținutul acestui comunicat de presă este în întregime responsabilitatea autorului său. News.ro nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor prezentate sau a modului de redactare a comunicatului.
