Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, a anunţat că i-a retras atribuţiile viceprimarului Cosmin Tabără (PNL), după incidentul din noaptea trecută când un scandal a izbucnit între AUR şi USR, în momentul în care reprezentanţii partidelor politice şi alianţelor electorale lipeau afişe pe panourile de afişaj electoral. Fritz spune că Ilie Sîrbu, candidatul AUR la funcţia de primar al municipiului Timişoara, este consilierul viceprimarului Cosmin Tabără, numai că Ilie Sîrbu a demisionat din această funcţie în data de 13 martie 2024. ”Îl somez pe domnul primar să şteargă acele rânduri ce nu sunt decât nişte speculaţii jignitoare”, a transmis Tabără, în replică.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
CITEȘTE ȘI Viceprimarul municipiului Timişoara, Cosmin Tabără, după ce i-au fost retrase toate atribuţiile: Îl somez pe domnul primar să şteargă acele rânduri ce nu sunt decât nişte speculaţii jignitoare, dezonorante şi pentru cel care le inventează

 

Evenimente

30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
 
”Primarul Dominic Fritz a retras astăzi, 10 mai 2024, viceprimarului Cosmin Tabără Amânar atribuţiile pe care le îndeplinea până în prezent, respectiv gestionarea Direcţiilor Proiecte şi Lucrări Municipale pentru Sport şi Transport Feroviar, Direcţia de Evidenţă a Persoanelor şi Serviciul Autoritate Tutelară. Aceste atribuţii au fost preluate de viceprimarul Ruben Laţcău, de administratorul public al oraşului, Matei Creiveanu, respectiv de secretarul general Caius Şuli”, se precizează într-un comunicat de presă, de vineri, al Primăriei Timişoara.
 
Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Fritz a explicat şi motivul acestei decizii.
 
”La răscruce trebuie să te hotărăşti în ce direcţie mergi. I-am retras toate atribuţiile viceprimarului PNL Cosmin Tabără, după incidentul de aseară. Echipa consilierului său personal, Ilie Sârbu, care este candidatul AUR la primărie, s-a comportat inacceptabil. AURiştii au întrerupt cu violenţă verbală şi fizică evenimentul nostru de punere a primului afiş din Piaţa Unirii. L-au îmbrâncit inclusiv pe viceprimarul Ruben Laţcău, care la un moment dat stătea între mine şi agitatori. Suntem obişnuiţi deja cu ameninţări şi intimidări, de la clanuri şi interlopi până la AUR, care a devenit trupa de atac a PSDPNL. Noi rămânem fermi pe poziţie, pentru corectitudine şi demnitate. Cosmin Tabără candidează pe lista echipei Robu-PSD pentru Consiliul Local. Când eşti cu un picior în barca PSDPNL şi cu un picior în barca AUR, cu cel mai apropiat colaborator al tău candidat la Primărie, nu mai ai un al treilea picior cu care poţi fi viceprimar în administraţia Fritz. În lupta între înainte şi înapoi, m-aş fi bucurat să ia o altă decizie”, a precizat Fritz.
 
Ilie Sîrbu, candidatul AUR pentru funcţia de primar al municipiului Timişoara a fost consilierul presonal al viceprimarului Cosmin Tabără până în data de 13 martie 2024.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.