Omul de afaceri Bogdan Peşchir, trimis în judecată pentru sute de fapte de corupere a alegătorilor/ Care a fost mecanismul prin care Peşchir a influenţat voturile utilizatorilor de TikTokJustițieieri, 17:03
MApN avertizează asupra unui document fals distribuit prin intermediul unei aplicaţii de mesagerie privind o presupusă încorporare de urgenţă a tinerilor / MApN: O încercare de manipulare, fără nicio legătură cu o situaţie realăSocialieri, 16:45
UPDATE - Reacţii la Premiul Nobel pentru Pace. Israelul consideră că legitimează „ura şi prejudecăţile” împotriva statului evreu, în timp ce Ursula von der Leyen salută recompensarea „domniei legii”. Ce spun oficialii ONU şi preşedintele Africii de SudExterneieri, 16:45
Şoferul turc care a intrat cu autocamionul într-o benzinărie de pe Valea Oltului şi a avariat pompe de carburant a fost arestat preventiv / Poliţiştii au stabilit că acesta consumase alcoolEvenimentieri, 16:39
Anunţ CNAIR: Platforma TollRo funcţionează din nou în parametri normali. Vineri, dimineaţă, fusese anunţat un incident tehnic temporarEconomicieri, 16:36
Povestea lui Ciprian Marica, celebrată la Muzeul Fotbalului. De la golurile pentru România la formarea noilor generaţii - FOTOSportieri, 16:36
USR: Comisia de la Veneţia va analiza în procedură de urgenţă legea ANI, prin care preşedintele USR Dominic Fritz a rămas fără mandatul de primar, pentru conflict de interese / O opinie va fi adoptată în sesiunea plenară din decembriePolitic Internieri, 16:34
Bucureşti: Un bărbat care închiria apartamente în regim hotelier, apoi le subînchiria pe termen lung, la preţuri avantajoase, fără ştirea proprietarilor, a fost trimis în judecatăEvenimentieri, 16:17
A fost depusă în Parlament Legea privind instituirea Sistemului naţional de notificare a excavaţiilor în zona de protecţie şi de siguranţă a reţelelor de gaze naturale „Sapă Sigur”Politic Internieri, 16:12
Fondatorul blogului rus de război „Rybar” a fost arestat în Muntenegru. Dmitri Medvedev ameninţă că Rusia va aresta la rândul ei cetăţeni europeni şi americaniExterneieri, 16:09
Guvernul salută aprobarea achiziţiei Şantierului Naval Mangalia de către compania germană Rheinmetall: Dezvoltarea capacităţilor de construcţie a navelor militare va contribui la consolidarea industriei naţionale de apărare / Ce spune Radu MiruţăEconomicieri, 16:02
Braşov: Doi vârstnici, găsiţi morţi în autovehiculul cu care au plecat la plimbare, în urmă cu trei zile/ Maşina, răsturnată într-o râpă pe marginea unui drum judeţean, a fost observată de trecătoriEvenimentieri, 15:49
Recentele atacuri ruseşti au provocat „daune considerabile” reţelei electrice, spune Volodimir Zelenski care îl critică pe primarul Kievului că nu a luat măsuriExterneieri, 15:47
Procurorul general, despre proiectul privind dezincriminarea posesiei de droguri pentru consum propriu: Nu constituie o soluţie legislativă oportună / Exprimăm o poziţie nefavorabilă faţă de iniţiativa legislativăJustițieieri, 15:41
Inspire Asset Management, compania de investiţii fondată de Iulian Stanciu, intră în acţionariatul NIBIRU, firma care dezvoltă proiectul de entertainment lansat în această vară în zona Costineşti, de vloggerul SellyEconomicieri, 15:29
UPDATE - Fostul secretar general al PSD Paul Stănescu ar fi fost ofertat de AUR - surse / Poziţia oficială a AURieri, 11:05
Bărbat împuşcat de agenţii ICE în timpul unei operaţiuni în New York City / În maşină se afla un copil de 5 ani / Newyorkezii sunt revoltaţi - VIDEOieri, 06:04
Portavionul USS Abraham Lincoln a revenit în SUA, în portul de ataşament San Diego, după o desfăşurare agitată în Orientul Mijlociuieri, 01:53
Execuţia în direct a lui Nidal Hasan, anunţată de SUA, constituie o formă de ”tortură”, acuză ONUieri, 17:30
Spotmedia.roRechinul care a blocat un oraș întreg: peste 600.000 de oameni au venit să-l vadă (Video)
Proiectul Bach 2.0 aduce muzica barocă la Braşov şi Bucureşti. Cinci concerte în ţară, cu lucrări de Johann Sebastian Bach interpretate pe instrumente istorice
Omul de afaceri Bogdan Peşchir, trimis în judecată pentru sute de fapte de corupere a alegătorilor/ Care a fost mecanismul prin care Peşchir a influenţat voturile utilizatorilor de TikTokieri, 17:03
MApN avertizează asupra unui document fals distribuit prin intermediul unei aplicaţii de mesagerie privind o presupusă încorporare de urgenţă a tinerilor / MApN: O încercare de manipulare, fără nicio legătură cu o situaţie realăieri, 16:45
”Stop Rasism”, platforma unde victimele sau martorii unor incidente antisemite, xenofobe sau îndreptate împotriva romilor le pot raporta online / Cum funcţionează şi ce informaţii oferăieri, 15:06
Manifestaţie „împotriva extremismului politic”, organizată de ultraşii radicali în centrul Capitalei: Protestăm împotriva pericolului comunist, renăscut sub masca Antifaieri, 11:27
UPDATE - Cristina Trăilă, fost secretar general adjunct al Guvernului, este audiată din nou la DNA Iaşi, în dosarul lui Fănel Bogos/ Ce a declarat la ieşirea de la audiereieri, 11:28
Răducioiu, interviu în Gazzetta dello Sport: „Petreceri, vin de 10.000 de euro, modele: o viaţă de circ...” / "La Brescia ne făceau injecţii intravenoase cu un lichid roz" / Secretul fostului internaţionalieri, 12:20
Copilotul din Oman al zborului flydubai planifica un atac sinucigaş pe Aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv, după modelul atentatelor teroriste de la 11 septembrie 2001 în SUA, anunţă procurorul general al EAUastăzi, 01:19Externe
Negocierile de la Miami între SUA şi Ucraina, umbrite de un acord între Trump şi Putin privind o cumpărare negociată de motorinăastăzi, 00:20Externe
Dr. Liviu Lovin, specialist toxicolog: Există ciuperci sau muguri cu efecte letale, care deprimă funcţia cardiacă / Fiecare organism reacţionează diferit în astfel de cazuriieri, 23:47Sănătate
Dr. Liviu Lovin, specialist în ATI-Toxicologie: Sunt cazuri care pot atinge sute de zile în terapie intensivă, spitalizări de ordinul lunilor / Cele mai multe sunt la pacienţii care, din cauza substanţei pe care au consumat-o, fac complicaţii de organieri, 23:40Sănătate
J. D. Vance anunţă că nu se va uita la execuţia lui Nidal Hassan, dacă este difuzată în directieri, 23:21Externe
Dr. Liviu Lovin: Drogurile pe care le vedem în filme, cocaina, heroina, sunt droguri scumpe. Majoritatea pacienţilor nu au acces la eleieri, 23:13Sănătate
Trump anunţă că Rusia va livra ”imediat” milioane de tone de motorină SUA şi lumii, în urma unor ”discuţii foarte rodnice” cu Putinieri, 23:09Externe
Dr. Liviu Lovin: Aproximativ 80% din cazurile care se internează la Toxicologie la Spitalul Floreasca sunt cazuri de supradoză sau cu consum de substanţe psihoactive necunoscute. Majoritatea pacienţilor, tineri sub 35 de ani, iar vârsta scade vertiginosieri, 23:07Sănătate