Cluj: Anchetă a Poliţiei, după ce o tânără care a participat la balul de absolvire a liceului a ajuns la spital, reclamând că a fost violată. Reprezentanţii unităţii de primiri urgenţe au anunţat autorităţileEveniment7 iun 2026
Fan declarat al echipei Arsenal, primarul oraşului New York are un pronostic surprinzător pentru câştigătoarea Cupei MondialeSport7 iun 2026
Discursul lui Pete Hegseth de Ziua Z privind imigraţia, considerat o „prostie grotescă”Externe7 iun 2026
Marc Marquez a atins pragul de 100 de victorii în carieră. Spaniolul a triumfat în Marele Premiu al Ungariei, la MotoGPSport7 iun 2026
Alba: Un mort şi trei răniţi, după ce un autoturism a derapat şi a căzut într-o râpă, pe marginea unui drum judeţeanEveniment7 iun 2026
Roland-Garros: Acces „prioritar” la vânzarea biletelor în 2027 pentru spectatorii care au fost privaţi de semifinala Cobolli - ArnaldiSport7 iun 2026
Radu Miruţă dezminte că 6 nave petroliere aflate pe listele de sancţiuni ale UE/SUA ar fi operat în portul Constanţa: Subiectul este unul serios, e legitim să fie de interes public, dar merită discutat pe baza faptelor, nu a speculaţiilorSocial7 iun 2026
O dronă rusească a lovit o clădire în care se depozitează combustibil nuclear uzat, în apropiere de CernobîlExterne7 iun 2026
Apele Române anunţă că în 7 staţii de monitorizare nivelul precipitaţiilor a depăşit 50 de litri pe metrul pătrat. Pe râul Miletin, în judeţul Botoşani, a fost depăşită cota de atenţie - VIDEOSocial7 iun 2026
Premierul desemnat Eugen Tomac începe negocierile cu partidele, pentru susţinerea în Parlament / Luni, discuţii cu PNL, USR şi PSDPolitic Intern7 iun 2026
Superliga: Portughezul Ricardo Andre de Pinho Sousa este noul antrenor al echipei Petrolul PloieştiSport7 iun 2026
Katerina Siniakova şi Taylor Townsend au câştigat proba de dublu feminin la Roland-GarrosSport7 iun 2026
UPDATE - Zece bănci, sancţionate de Consiliul Concurenţei cu amenzi totalizând 710 milioane de euro, pentru coordonarea comportamentului în cadrul procedurii de stabilire a ROBOR / Care sunt băncile vizate/ Reacţia BRDEconomic7 iun 2026
Handbal feminin: CSM Bucureşti pierde în prelungiri finala cu DVSC Debrecen, în Liga Campionilor la U17Sport7 iun 2026
Radiografia unei „sinucideri politice”. Prof. Sergiu Mişcoiu explică de ce PNL se află în pragul unei scindări iremediabileieri, 08:26
Politologul Andrei Ţăranu: Scad dramatic şansele ca Guvernul Veştea să fie învestit. PSD-ul o să ni se pară un munte de democraţie, un Everest al democraţiei liberale, pe lângă ce o să vină după nişte alegeri anticipateieri, 14:14
UPDATE - UDMR a decis că nu va face parte din Guvernul Veştea / Grupurile parlamentare ale UDMR din Camera Deputaţilor şi de la Senat iau decizia finală privind susţinerea Guvernuluiieri, 13:08
Starbucks Coreea va închide temporar toate magazinele pentru o lecţie de istorie, în urma unei promoţii neinspirate la cafeaieri, 10:56
Profit.roRomânia va avea cel mai înalt pod suspendat din Europa, investiție de 24 de milioane de lei fără TVA - contract semnat
Spotmedia.roAcesta este orașul unde se mănâncă cel mai bine din lume! N-are nicio stea Michelin, dar are altceva – gust!
Demenţa începe cu „gafe” aparent banale. Medic neurolog: „Pacienţii ajung, din păcate, când boala este deja coaptă”
PPC Energie extinde portofoliul de soluţii pentru companii cu servicii de Operare şi Mentenanţă pentru sisteme de stocare a energiei (BESS)
Veştea anunţă că miercuri depune lista cu miniştrii propuşi şi programul de guvernare: Cu siguranţă vor fi colegi din Partidul Naţional Liberal care vor deveni miniştriieri, 21:48
Armata iraniană ameninţă cu un ”răspuns dur” la atacurile în Liban ale ”armatei infanticide a regimului sionist”, pe care-l acuză de încălcarea armistiţiului din Liban de 84 de ori de la semnarea electronică luni a protocolului acordului cu SUAieri, 22:27
Înainte de revenirea la Wimbledon, Serena Williams a pierdut alături de Muchova la Berlin Openieri, 22:41
MAE: România a subscris, alături de alte 25 de state, la declaraţia liderilor adoptată de Franţa, Marea Britanie, Germania şi Italia (E-4), privitoare la înţelegerea de pace la care au ajuns SUA şi Iranieri, 23:43
Reţea care distribuia arme contrafăcute din Turcia către întreaga Europă, destructurată / Membrii grupării locuiau în vile de lux din Franţa / Presupusul lider, deşi arestat în Slovacia, se presupune că a continuat operaţiuneaieri, 16:42
Parlamentul European a aprobat acordul comercial cu Statele Unite înaintea expirării ultimatumului dat de Donald Trump. Textul elimină taxele vamale aplicate în UE pentru majoritatea produselor industriale şi agricole provenite din SUAieri, 15:32
Un caricaturist rus care îl critica pe Vladimir Putin a fost împuşcat mortal în Polonia. Doi cetăţeni din Belarus au fost reţinuţiieri, 13:58
SUA prelungeşte negocierile pentru vânzarea participaţiei ruseşti din compania petrolieră sârbă NISastăzi, 06:41Economic
Curtea Supremă a Braziliei l-a condamnat pe Eduardo Bolsonaro pentru că a cerut ajutor din partea SUA în procesul tatălui săuastăzi, 06:35Externe
SpaceX depăşeşte Amazon şi ajunge temporar peste Microsoft în clasamentul celor mai valoroase companii americaneastăzi, 06:07Economic
Acţiuni de protest ale sindicatelor din Educaţie, la Guvern şi la Parlament/ Sindicaliştii solicită o salarizare corectă şi resping proiectul Legii privind salarizarea bugetarilor/ Circa 20.000 de persoane, aşteptate la protestastăzi, 06:00Social
Cupa Mondială 2026: Cu un Messi imperial, Argentina, campioana mondială en-titre, a învins Algeria, scor 3-0. Starul de la Inter Miami a reuşit un hattrickastăzi, 05:59Sport
Armata SUA a lovit o navă în Pacificul de Est – o persoană a murit, iar două au supravieţuit - VIDEOastăzi, 05:50Externe
Producătorul dronei autonome X-BAT vrea să transforme Polonia într-un centru NATO pentru mentenanţa avioanelor F-16astăzi, 05:33Economic
Jamaica poartă discuţii privind acceptarea migranţilor din ţări terţe expulzaţi din SUAastăzi, 05:22Externe