Astronauţii vor beneficia, peste 5 ani, când vor ajunge din nou pe Lună, de costume spaţiale care le vor permite să se mişte şi să-şi îndeplinească sarcinile mult mai uşor decât Neil Armstrong.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Oficialii NASA au prezentat public o nouă generaţie de costume spaţiale, care oferă mobilitate şi flexibilitate mult mai mari decât versiunile anterioare.

Numit xEMU, costumul este gândit atât pentru misiunile la sol, cât şi pentru “plimbările” în spaţiu, pe care cosmonauţii le fac pe orbita Pământului şi le vor face pe viitor pe orbita Lunii şi a planetei Marte.

Concret, această versiune este configurată pentru misiunile Artemis, care au ca scop ajungerea din nou pe Lună, în 2024. Dincolo de Artemis, costumele au fost gândite şi pentru misiunile pe Marte, care vor urma şi unde vor putea fi folosite cu anumite modificări adaptate la condiţiile de pe planeta roşie.

Spre deosebire Neil Armstrong şi Buzz Aldrin, care erau nevoiţi să se deplaseze în salturi din cauza costumului şi a echipamentului cărat, noile costume le vor permite astronauţilor să meargă normal pe suprafaţa Lunii.

Acestea se pot adapta la orice persoană, susţin cei de la NASA, indiferent că este vorba cineva scund sau foarte înalt, ori că este vorba de o femeie sau de un bărbat.

xEMU va face faţă mai bine şi temperaturilor extreme. Conform specificaţiilor oficiale, acesta rezista la temperaturi cuprinse între -156 grade Celsius şi +121 grade Celsius.

Un al doilea tip de costum, numit “Orion Crew Survival Suit” va fi folosit în mod depresurizat în cadrul operaţiunilor de decolare şi aselenizare.

Cosmonauţii vor beneficia şi de mănuşi care le vor permite să-şi mişte degetele şi să manevreze mai uşor echipamentele şi sample-urile pe care le vor colecta.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.