Clubul Wolverhampton Wanderers l-a demis pe tehnicianul Gary O'Neil, duminică, după o serie fără victorie care a lăsat echipa blocată în zona retrogradării din Premier League.
Wolverhampton ocupă locul 19 în clasament, cu nouă puncte, după ce înfrângerea cu 2-1 suferită sâmbătă pe teren propriu în faţa lui Ipswich Town a prelungit seria de înfrângeri la patru meciuri de campionat.
Echipa a încasat 40 de goluri în acest sezon şi s-a confruntat şi cu probleme în afara terenului, Mario Lemina fiind deposedat de rolul de căpitan după o altercaţie cu Jarrod Bowen de la West Ham United.
"Wolverhampton s-a despărţit de antrenorul principal Gary O'Neil şi de staful său", a precizat clubul într-un comunicat.
Următorul meci al echipei este în deplasare cu Leicester City, la 22 decembrie, urmând ca mai târziu în această lună să aibă meciuri dificile cu Manchester United şi Tottenham Hotspur.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.







