Fostul tehnician al echipei Arsenal Londra, Arsene Wenger, a declarat pentru BBC că va reveni în fotbal, însă nu ştie dacă tot ca antrenor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“Am crezut că voi reveni foarte repede la antrenorat, dar mi-a plăcut să mă distanţez puţin. O să mă vedeţi din nou în fotbal. Ca antrenor… nu ştiu”, a spus Wenger.

El a precizat că de când nu a mai antrenat a fost supus mai puţin stresului. “În acest an am participat la multe acţiuni caritabile, la conferinţe… Mi-a plăcut să fiu mai puţin în centrul atenţiei şi mai puţin stresat. Nu mai sunt atât de intens, însă am o perspectivă mai bună cu privire la ce se întâmplă. Văd greşelile făcute de antrenori şi nu plătesc pentru asta. Am ajuns la concluzia că vreau să împărtăşesc ce am învăţat în viaţă, pentru că sunt de părere că viaţa este utilă doar dacă la un moment dat împărtăşeşti ceea ce ştii”, a adăugat tehnicianul.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Wenger a spus că va lua o decizie curând. “Cum va fi? Cu victorii în meciuri sau altfel? Asta va trebui să decid, iar această decizie va veni foarte curând. Fotbalul încă este pasiunea mea. Voi reveni curând, dar nu vă pot spune exact în ce calitate”, a adăugat francezul.

Arsene Wenger s-a despărţit de Arsenal Londra la finalul sezonului trecut, după ce a condus echipa engleză timp de 22 de ani.

„Îmi este dor de competiţie şi îmi este dor de Arsenal, pentru că mi-am lăsat inima acolo. Mi-am dat viaţa pentru acest club timp de 22 de ani. Fiecare minut al vieţii mele a fost dedicat acestui club şi îmi este dor de valorile pe care le-am dezvoltat în club. Susţin Arsenal. Va fi întotdeauna clubul meu”, a afirmat antrenorul.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.