Clubul SCM Craiova a anunţat, sâmbătă, că echipa de volei feminin ”îşi încetează activitatea”, iar eforturile se vor îndrepta în acest sport spre înfiinţarea unei academii formată din tinere jucătoare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Echipa de volei feminin senioare SCM Universitatea Craiova îşi încetează activitatea, iar toată atenţia şi priceperea noastră se va îndrepta către un centru important de dezvoltare a tinerelor voleibaliste. În urma unei analize temeinice, Sport Club Municipal Craiova a luat decizia de a înfiinţa o academie de volei feminin, cu scopul de a deveni unul dintre cele mai importante centre de junioare din ţară. De-a lungul istoriei, zona noastră a dat României nenumărate talente care au ajuns să ne reprezinte cu mândrie la echipe puternice din ţară, în străinătate, dar şi la echipele naţionale”, se arată în comunicatul SCM Craiova.

Oficialii clubului mai precizează că vor fi anunţate în curând şi alte detalii, privind această decizie.

SCM Craiova a încheiat sezonul 2022-2023 pe locul 9 în Divizia A, iar prin retragerea echipei stagiunea viitoare rămâne, în acest moment, cu 11 cluburi la start. FR Volei ar urma, cel mai probabil, să invite o echipă din eşalonul secund.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.