Confederaţia Europeană de Volei a anunţat că i-a acordat României dreptul de a organiza turneul final al Campionatului European sub 18 ani, la fete, între 1 şi 15 iulie 2024

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Este o mare oportunitate pentru noi. Este un turneu de cel mai înalt nivel la care vor participa cele mai bune 16 echipe din Europa, la această categorie de vârstă. Vom anunţa în curând şi locul unde va avea loc turneul final, între 1 şi 15 iulie”, a declarat Adin Cojocaru, preşedintele Federaţiei Române de Volei.

Sistemul de desfăşurare al turneului cuprinde faza preliminară, cu 8 echipe repartizate în două grupe. Se va juca fiecare cu fiecare, iar apoi primele două clasate în fiecare grupă vor disputa semifinalele.

La această categorie de vârstă, naţionala României a participat în această vară la Euro Under 17, în Ungaria. Fetele noastre au câştigat cu Ungaria şi Franţa, dar au pierdut cu Slovenia, Turcia, Grecia, Germania şi Belgia, informează Federaţia Română de Volei.


 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.