Dinamo 1948 anunţă prin intermediul paginilor oficiale de Facebook şi Instagram numirea lui Vlad Iacob în funcţia de administrator special al clubului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Deţinător al unui masterat în "Football Business" la Johan Cruyff Institute în parteneriat cu FC Barcelona şi absolvent al Academiei de Studii Economice din Bucureşti, Vlad Iacob a fost votat astăzi, în unanimitate, de Adunarea Generală a Acţionarilor Dinamo 1948.
 
"Este o onoare să vin la Dinamo, chiar dacă această oportunitate apare într-un moment dificil din istoria clubului.
Trebuie să echilibrăm situaţia financiară în cel mai scurt timp şi vreau să le mulţumesc încă o dată suporterilor noştri pentru contribuţia majoră, din ultimii ani, la bugetul clubului.  DDB reprezintă cel mai important proiect socios din România şi a demonstrat că este un partener esenţial pentru club. Sunt încrezător că împreună cu noua echipă vom restarta activitatea clubului pentru a vorbi de stabilitate la Dinamo, de principii sănătoase de "football business" modern, după modelele de bune practici ale cluburilor din campionatele puternice ale Europei.  Termenul <echipă> nu înseamnă doar primul <11> anunţat în teren, reprezintă jucători, staff tehnic şi administrativ, suporteri, foste glorii şi parteneri comerciali pentru că doar împreună, uniţi pentru Dinamo, putem reuşi!E nevoie de stabilitate, competenţă şi motivaţie pentru a readuce Dinamo în fruntea fotbalului românesc!", este mesajul noului administrator special al clubului pentru toată suflarea dinamovistă.

35 de ani va împlini Vlad Iacob, luna viitoare, pe 15 august.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.