Viitorul lui Neymar se decide în 48 de ore, scrie El Mundo Deportivo, care notează că urmează o întâlnire între preşedinţii FC Barcelona, Josep Maria Bartomeu, şi cel de la PSG, Nasser Al- Khelaïfi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Oficialii celor două cluburi s-au întâlnit încă de marţi iar FC Barcelona a propus un schimb de jucători, în timp ce PSG vrea ca transferul să cuprindă doar bani.

Bartomeu şi Al-Khelaifi se vor întâlni la Liverpool, cu ocazia reuniunii Asociaţiei Europene a Cluburilor, iar atunci vor încerca să ajungă la un acord în privinţa lui Neymar.

Neymar a plecat, în vara anului 2017, de la Barcelona la PSG, după ce clubul din Paris a achitat clauza de reziliere a contractului brazilianului, în valoare de 222 milioane de euro, un record în fotbal.

În cele două sezoane petrecute pe Parc des Princes, Neymar, 27 de ani, nu a impresionat, ba mai mult a intrat în dizgraţia conducerii clubului, din cauza actelor de indisciplină şi problemelor fizice. .

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.