Formaţia Rapid a învins, sâmbătă, cu scorul de 1-0, echipa Înainte Modelu, într-un meci din Liga a III-a, ultimul disputat pe stadionul Giuleşti şi ultimul din cariera de fotbalist a lui Daniel Pancu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Golul a fost marcat de Marian Vlada, în minutul 41.

Daniel Pancu, acum antrenorul rapidiştilor, a intrat pe teren în minutul 86.

La finalul partidei, Pancu a îngenuncheat cu ochii în lacrimi în faţa fanilor, iar aceştia l-au ovaţionat. Apoi, Daniel Pancu s-a dus în tribună, alături de galerie, pentru a-i mulţumi pentru susţinere.

Pancu, în vârstă de 41 de ani, este un jucător emblematic al Rapidului, echipă pentru care a evoluat în 1997-1999, 2000-2002, 2006, 2008, 2011-2015 şi 2017-2018.

Stadionul Giuleşti urmează să intre în proces de reconstrucţie, în vederea organizării de către România a unor partide de la Euro-2020. Giuleştenii vor disputa următoarele meciuri de pe teren propriu pe stadionul Sportul Studenţesc din Regie.

Stadionul Giuleşti a început să fie construit în 1936 şi a fost inaugurat la 10 iunie 1939, fiind considerată la acea dată cea mai modernă arenă, cu 12.160 locuri. A avut formă de potcoavă până la mijlocul anilor 80, când a fost construită Peluza Nord, capacitatea stadionului fiind ridicată la 19.100 locuri. În 1996, la meciul cu Karlsruher, din Cupa UEFA, Rapid a jucat pentru prima dată în nocturnă pe Giuleşti, fiind adusă o nocturnă mobile. În 2000, pe stadionul Giuleşti s-a montat o nocturnă fixă, cu 1400 de lucşi.

Din 2001, arena se numeşte Valentin Stănescu, purtând numele antrenorului ce a luat primul campionat al Rapidului, în 1967.

În 2006, a fost închisă Peluza Sud, din motive de siguranţă, capacitatea stadionului fiind redusă la aproximativ 10.000 de locuri.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.