Tehnicianul Vergil Andronache a declarat, duminică seară, după meciul pierdut de FCSB în faţa echipei FC Voluntari, scor 1-3, că pentru prima dată nu ar trebui să existe motive de supărare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Nu trebuie să privim lucrurile aşa. Este primul meci în care nu avem de ce să ne supărăm. Nici suporterii n-ar trebui să facă asta. Practic, dacă astăzi trebuie să ne bucure ceva, este că am câştigat un jucător care se numeşte Perianu. În opinia mea, va fi un jucător de mare viitor. Nu trebuie să mai vorbim despre acest joc. Meciul, pe româneşte, a fost sacrificat pentru meciul din Europa League. (...) Conjuctura a făcut ca efectiv să luăm jucători de la echipa a doua şi să putem trece peste acest meci. (...) De dragul competiţiei de Europa League, am făcut asta", a spus Andronache, potrivit digisport.ro.

De cealaltă parte, Cristiano Bergodi a declarat că meciul a fost unul cu emoţii. ”Când au intrat Coman şi Tănase s-a văzut că nu era un meci uşor. Chiar dacă au jucat unii jucători care nu evoluează prea mult au avut o echipă bună în teren. A fost un meci cu emoţii, pentru că aveam nevoie mare de o victorie. Asta e o gură de oxigen incredibilă pentru noi. Vreau să felicit băieţii, pentru că au jucat un meci foarte bun, mai ales în prima repriză. Când câştigi cu FCSB e mereu o surpriză plăcută” a spus Bergodi, potrivit telekomsport.ro.

Formaţia FCSB a fost învinsă, duminică, la Piteşti, cu scorul de 3-1, de echipa FC Voluntari, într-un meci din etapa a cincea a Ligii I.

Pentru bucureşteni este a treilea eşec consecutiv în Liga I, după 0-2 cu FC Botoşani şi 1-2 cu Astra.

Au marcat: Coman ’49 / Ţîră ‘1 (secunda 35), Ricardinho ’50, Botezatu ’67 (autogol).

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.