Legenda italiană a motociclismului Valentino Rossi, care este pilot de curse din 2022, se va alătura Campionatului Mondial de Automobilism de Anduranţă (WEC) în noua categorie LMGT3 în 2024, potrivit unei liste iniţiale de participanţi publicată luni de organizatori.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Septuplul campion mondial de MotoGP, în vârstă de 44 de ani, care concurează cu echipa belgiană WRT, va conduce una dintre cele 18 maşini înscrise în noua clasă LMGT3, care înlocuieşte categoria LMGTE Am (maşini conduse de amatori în asociere cu profesionişti).

Rossi este aşteptat să concureze în legendara cursă de 24 de ore de la Le Mans, punctul culminant al sezonului, pe 15 şi 16 iunie.

Identitatea celor doi coechipieri ai săi pentru 2024 nu este încă cunoscută. Un alt nume anunţat luni a fost cel al polonezului Robert Kubica, care ar urma să concureze la categoria Premier Hypercar. Fostul pilot de Formula 1, încoronat campion mondial în 2023 în categoria inferioară LMP2 (care dispare în acest sezon), se va afla la volanul unui Ferrari privat.

Anunţat deja de echipa sa, germanul Mick Schumacher, fiul fostului pilot de Formula 1 Michael, va debuta în anduranţă în clasa regină ca titular la Alpine.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.