Simona Halep, locul 20 WTA şi cap de serie numărul 2, a învins-o, joi, cu scorul de 6-2, 6-1, pe Elena-Gabriela Ruse, locul 87 WTA, în optimile de finală ale turneului de categorie WTA 250 Melbourne Summer Set 1.Simona Halep a explicat startul echlibrat din meciul pe care l-a disputat cu Gabriela Ruse prin faptul că nu a simţit bine mingea, dar apoi a reuşit să domine jocul.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
CITEȘTE ȘI Simona Halep, despre meciul cu Ruse: La început nu am simţit mingea, dar apoi am dominat jocul

Cele două românce au repetat în partida lor de pe Rod Laver Arena meciul de la Cluj-Napoca, de vara trecută. Ruse a fost curajoasă, a încercat să fie agresivă, a deschis larg unghiurile loviturilor şi a schimbat rapid direcţia mingii. Din nefericire pentru ea, a risipit numeroase puncte prin greşeli neforţate, unele în mod inexplicabil. La fel ca la Transylvania Open, unde Halep a câştigat cu 6-1, 6-2,  jocul Gabrielei Ruse s-a năruit destul de repede după un început promiţător, "înecat" în erori (32 în total, faţă de 14, Halep, 10-11 la lovituri câştigătoare).

De partea cealaltă, Simona Halep a tratat meciul mai mult ca un antrenament, ea fiind mai atentă la cadourile primite, decât interesată să caute ofensiva cu orice preţ.

Serviciul a fost dezamăgitor la Ruse, însă nici Halep nu a excelat la acest capitol. Totuşi, fostul lider WTA a jucat mai adunat, mai exact şi s-a impus logic şi fără emoţii.

În primul set, doar Halep şi-a fructificat serviciul, la 2-1 şi 5-2. Restul gehmurilor au fost break-uri, astfel că sportiva din Constanţa a luat setul, cu 6-2, după 34 de minute.

Ruse a câştigat singurul ghem pe propriul serviciu la începutul setului secund. Sportiva din Constanţa le-a luat pe toate celelalte şi a închis meciul cu 6-1, după 61 de minute.

Simona Halep va evolua în faza următoare cu Viktorija Golubic din Elveţia, locul 43 WTA, care a întrecut-o, cu scorul de 6-3, 6-0, pe olandeza Lesley Pattinama Kerkhove, locul 158 WTA, venită din calificări.

Accederea în sferturi este recompensată cu un premiu de 5.800 de dolari şi cu 60 de puncte WTA. Învinsele în turul al doilea primesc câte 3.675 de dolari şi 30 de puncte WTA.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.