Reprezentativa României a învins, sâmbătă seară, pe stadionul Ilie Oană din Ploieşti, cu scorul de 3-0 (1-0), selecţionata Lituaniei, în grupa a patra a diviziei C a Ligii Naţiunilor. Cu o etapă înainte de finalul fazei grupelor, tricolorii ocupă locul doi în clasamentul grupei, cu nouă puncte, două mai puţine decât liderul Serbia. Sârbii întâlnesc însă în ultima etapă Lituania, care nu a obţinut nicio victorie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ianis Hagi, care a intrat pe teren în minutul 68, a debutat la acest meci în prima reprezentativă.

Echipa Lituaniei a jucat în inferioritate numerică pe final, din minutul 89, când a fost eliminat Novikovas, după ce a primit al doilea cartonaş galben.

1-0: Puşcaş a deschis scorul după o pasă de la Chipciu. Pentru Puşcaş este primul gol la prima reprezentativă.

2-0: Keşeru a marcat din şase metri, după ce Setkus a respins în faţă mingea la un şut al lui Stanciu.

3-0: Stanciu a stabilit scorul final dintr-o lovitură liberă.

UPDATE - Echipa Lituaniei a rămas în inferioritate numerică pe final, din minutul 89, când a fost eliminat Novikovas după ce a primit al doilea cartonaş galben.

Naţionala României conduce cu scorul de 3-0 în partida cu Lituania, din Liga Naţiunilor, după golurile marcate de George Puşcaş, de Claudiu Keşeru şi de Nicolae Stanciu. Primul gol a aparţinut lui George Puşcaş, în minutul 7, după o pasă de la Chipciu. Pentru Puşcaş este primul gol la prima reprezentativă. Keşeru a marcat în minutul 47, din şase metri, după ce Setkus a respins în faţă mingea la un şut al lui Stanciu. Stanciu a mărit avantajul de pe tabela de marcaj în minutul 65, dintr-o lovitură liberă. Meciul, penultimul al tricolorilor în grupa a patra a diviziei C a Ligii Naţiunilor, se desfăşoară, sâmbătă seară, pe stadionul Ilie Oană din Ploieşti. 

Partida s-a jucat fără public ca urmare a Deciziei Comisiei de Disciplină a UEFA. Sancţiunea, însoţită şi de amendă, a fost acordată pentru scandările rasiste ale fanilor la partida România – Serbia, de pe Arena Naţională. Amenzi au fost acordate şi pentru folosirea materialelor pirotehnice, şi pentru pătrunderea spectatorilor pe gazon. Este al doilea joc din Liga Naţiunilor cu porţile închise, după cel cu Muntenegru, din septembrie, tot la Ploieşti.

În tribună au fost totuşi câţiva susţinători lituanieni, trecuţi pe lista limitată a delegaţiei oaspeţilor în România.

Cele două echipe au evoluat în următoarele formule:

România: 12. Tătăruşanu – 2. Benzar, 22. Săpunaru-cpt., 4. Moţi, 11. Bancu – 15. Anton, 23. Stanciu – 7. Chipciu, 10. Maxim, 13. Keşeru – 9. Puşcaş. Selecţioner: Cosmin Contra

Lituania: 16. Setkus – 8. Vaitkunas, 4. Girdvainis, 7. Zulpa, 23. Baravykas – 13. Simkus, 18. Vorobjovas – 15. Petravicius, 20. Sirgedas, 11. Novikovas – 22. Cernych. Selecţioner: Edgaras Jankauskas

Meciul este arbitrat de italianul Marco Guida, ajutat de Matteo Passeri şi Filippo Meli – asistenţi, de Daniele Doveri şi Marco Di Bello – adiţionali, şi Ciro Carbone – al patrulea oficial.

Tot sâmbătă, în aceeaşi grupă din Liga Naţiunilor echipa Serbiei a învins cu 2-1 Muntenegru.

Clasamentul grupei este următorul: 1. Serbia – 11 puncte (5 jocuri), 2. Muntenegru – 7 puncte (5 jocuri), 3. România – 6 puncte (4 jocuri), 4. Lituania – niciun punct (4 jocuri).

În ultima etapă, programată marţi, 20 noiembrie, vor avea loc partidele Serbia – Lituania şi Muntenegru – România, ambele de la ora 21.45.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.