Presa italiană scrie, duminică, despre un posibil transfer al atacantului Valentin Mihăilă de la Parma la Atalanta, în ultimele ore ale perioadei de mercato.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit Gazzetta dello Sport, Atalanta doreşte un împrumut până în vară cu posibilitate de transfer definitiv, dar Parma se opune unei asemenea soluţii, după ce a refuzat propuneri similare de la Sampdoria şi Lazio. Negocierile continuă între cele două grupări.

Parma a plătit pentru Mihăilă în vara anului 2020 circa 10 milioane de euro, dar acum ar putea primi mai puţin, cota jucătorului român de 21 de ani scăzând după ce echipa lui a ajuns în Serie B şi el s-a accidentat. În acest sezon el a jucat numai 13 meciuri pentru echipa de pe locul 13 al clasamentului ligii secunde italiene şi a marcat două goluri.

Potrivit jurnalistului italian Gianluca Di Marzio, Parma a acceptat să-l împrumute pe Mihăilă la Atalanta până la finalul sezonului, cu o clauză de cumpărare definitivă de nouă milioane de euro plus bonusuri.

Atalanta ocupă locul 4, de Liga Campionilor, în Serie A şi este calificată în 16-imile de finală ale Ligii Europa, fază în care va evolua cu Olympiacos Pireu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.