Formaţia Universitatea Cluj a învins, sâmbătă, în deplasare, cu scorul de 2-1, echipa Aerostar Bacău, într-un meci din etapa a XXV-a a campionatului naţional de fotbal Liga a II-a.
Golurile învingătorilor au fost marcate de Ichim ‘2 (autogol) şi Janos ’80.
Pentru Aerostar a înscris Buhăcianu, în minutul 84.
Duminică, de la 11.00, va avea loc partida Ripensia Timişoara - Sportul Snagov, iar marţi, la ora 19.30, este programată întâlnirea FC Petrolul - Energeticianul Târgu Jiu.




























