Echipa Al Sharjah din Emiratele Arabe Unite, antrenată de Cosmin Olăroiu, a fost învinsă, marţi, în deplasare, cu scorul de 3-1 (2-1), de formaţia Al Rayyan din Qatar, în etapa a IV-a a Grupei A a Ligii Campionilor Asiei.
Au marcat: Salem '12 (a), N'Zonzi '39, Brahimi '62 (p) / Caio '18.
În celălalt meci al grupei, se vor întâlni Istiklol Duşanbe (Tadjikistan) şi Al Hilal (Arabia Saudită), pe terenul primei echipe.
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
În urma celui de-al doilea eşec în această fază, Al Sharjah ocupă locul 3, cu patru puncte, după Al Hilal, nouă puncte din trei jocuri, şi Al Rayyan, şapte puncte. Echipa din Duşanbe este ultima în clasament fără niciun punct.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.