Inter Miami, noul club al lui Lionel Messi, s-a impus sâmbătă în finala Leagues Cup, în faţa echipei Nashville, la loviturile de departajare (1-1, 10 - 9), argentinianul marcând al zecelea său gol în şapte meciuri la gruparea patronată de David Beckham.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

El îi adusese pe cei din Florida în avantaj cu o reuşită somptuoasă (24). Este al 44-lea trofeu din cariera argentinianului - un nou record - care a fost cel mai bun marcator al competiţiei şi a fost ales şi cel mai bun jucător.

 

În repriza a doua, atacantul echipei Nashville, Fafa Picault, a egalat, iar meciul a ajuns la penaltiuri. Messi a deschis scorul la loviturile de departajare, iar fostul său coechipier de la Barça, mijlocaşul spaniol Sergio Busquets, a făcut acelaşi lucru. După câte o lovitură ratată de ambele părţi, abia la duelul dintre portari s-a decis învingătorul: portarul din Florida, Drake Callender, a marcat lovitura sa de pedeapsă, iar apoi a apărat-o pe cea a omologului său din Nashville, Elliott Panicco.

 

Leagues Cup este primul trofeu al argentinianului de şapte ori câştigător al Balonului de Aur cu noul său club american şi primul pentru Inter Miami de la înfiinţarea sa, în urmă cu trei ani.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.