Un jucător în vârstă de 18 ani, component al echipei under 21 a clubului Lokomotiv Moscova, a fost găsit mort, duminică, la două zile după de fusese dat dispărut la Moscova, relatează presa din Rusia.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Mama lui Alexei Lomakin a declarat că fiul său a plecat la club pentru o procedură medicală, după care a petrecut noaptea în Moscova. De vineri, el nu a mai putut fi contactat. Femeia a menţionat că Alexei folosea uneori o substanţă medicală numită tropicamidă, care îl făcea să aibă un comportament anormal.

Potrivit rt.com, jucătorul a ieşit în oraş cu un prieten, Ivan, care a spus că au băut împreună, dar nu îşi aminteşte unde au fost. Telefonul mobil şi rucsacul lui Lomakin au fost găsite într-un taxi.

Lomakin a jucat în trei meciuri pentru echipa a doua a clubului Lokomotiv, în acest sezon.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.