Un fan al echipei Manchester United a fost înjunghiat, miercuri seară, la Paris, de un taximetrist, după victoria formaţiei engleze în meciul cu PSG, din Liga Campionilor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“Ţinem legătura cu autorităţile franceze după incidentul în care a fost implicat un bărbat britanic în data de 6 martie şi suntem pregătiţi să oferim asistenţă dacă va fi necesar”, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului britanic de Externe, potrivit The Guardian.

Fanul în vârstă de 44 de ani este internat în spitalul Georges-Pompidou, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale.

Evenimente

30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Potrivit Sky Sports News, bărbatul a fost înjunghiat în piept de un taximetrist care s-a enervat văzând cum se bucurau fanul şi prietenii săi de victorie. Grupul de patru suporteri se deplasa în centrul Parisului de la stadionul echipei PSG, în momentul în care şoferul de taxi le-a cerut să coboare din maşină. Taximetristul ar fi scos apoi un cuţit cu care a ameninţat o fană din grup. Când bărbatul în vârstă de 44 de ani a încercat să intervină, el a fost înjunghiat în piept.

Sky Sports notează că poliţia franceză a arestat joi un suspect, însă arma încă nu a fost găsită.  

Formaţia Manchester United s-a calificat în sferturile de finală ale Ligii Campionilor, miercuri seară, după ce a învins, în deplasare, cu scorul de 3-1, echipa Paris Saint-Germain, în manşa secundă a optimilor competiţiei. În tur, scorul a fost 2-0 pentru PSG.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.