UEFA a refuzat ca melodia Three Lions, renumită pentru refrenul "Football’s coming home (fotbalul se întoarce acasă)" să fie interpretată înaintea finalei Euro-2020, informează lequipe.fr.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Adoptată de fanii englezi începând de la Cupa Mondială din 2018, piesa "Three Lions" nu va fi interpretată înaintea finalei de duminică. 

Potrivit lui Frank Skinner, unul dintre textierii hitului lansat în 1996, UEFA s-a opus cererii sale.

"UEFA a spus că este prea partizană şi că nu este corect pentru italieni", a precizat Skinner.

La rândul său, forul de conducere al fotbalului european a confirmat că a primit, vineri, o cerere, dar a refuzat-o deoarece programul pentru ceremonia de închidere a fost deja finalizat.

"Nu pot fi încorporate elemente suplimentare în această etapă din cauza programului foarte strâns şi a complexităţii operaţionale înainte de lovitura de începere", a declarat un purtător de cuvânt al UEFA pentru Reuters.

Spectatorii englezi vor putea totuşi să cânte melodia al cărei refren "Se întoarce acasă” s-a auzit încă de la începutul Euro-2020 în timpul încălzirii naţionalei engleze, la toate meciurile ei de pe Stadionul Wembley.

Finala Euro-2020, Anglia - Italia, este duminică, de la ora 22.00, la Londra.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.