UEFA a anunţat miercuri nominalizările pentru titlul de Cea mai bună jucătoare a anului 2022. Acestea sunt Beth Mead, Lena Oberdorf şi Alexia Putellas.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Beth Mead joacă pe postul de atacant la Arsenal şi a câştigat în luna iulie a acestui an titlul european cu echipa naţională feminină a Angliei. Ea a fost desemnată cea mai bună jucătoare a Campionatului European feminin 2022, fiind şi golgeteră a turneului.

Alexia Putellas, de la FC Barcelona, este deţinătoarea Balonului de Aur european 2021 şi a fost desemnată în acelaşi an drept cea mai bună jucătoare europeană de către UEFA. Putellas s-a accidentat însă grav în timpul Europenelor feminine, în iulie 2022, şi va lipsi de pe gazon cel puţin 11 luni.

Lena Oberdorf joacă la Wolfsburg şi are 20 de ani. În 2022 a câştigat cu echipa sa titlul şi cupa în Germania, fiind şi vicecampioană a Europei cu naţionala feminină a Germaniei.

Câştigătorii titlurilor de cel mai bun jucător, cea mai bună jucătoare şi cei mai buni antrenori ai sezonului în Europa vor fi anunţaţi în ziua de 25 august.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.