Trupul neînsufleţit al lui Sala a ajuns în Argentina

Trupul neînsufleţit al lui Sala a ajuns în Argentina

Trupul neînsufleţit al fotbalistului Emiliano Sala, care a decedat într-un accident aviatic, a ajuns, vineri, la Buenos Aires, relatează AFP.

Avionul British Airways care l-a transportat pe jucător de la Cardiff a aterizat pe aeroportul din Buenos Aires la ora locală 09.05 (14.05, ora României).

De la Buenos Aires, Sala va fi dus în localitatea Progreso, unde va fi înmormântat sâmbătă.

Epava avionului în care se aflau Emiliano Sala şi pilotul David Ibbotson a fost găsită, la 3 februarie, pe fundul Canalului Mânecii, iar după patru zile autorităţile britanice au anunţat că au recuperat din epavă trupul neînsufleţit al lui Sala. Trupul pilotului David Ibbotson nu a fost găsit.

Avionul de tip Piper Malibu, în care se aflau Sala şi pilotul, a fost dat dispărut, la 21 ianuarie, în timp ce se afla deasupra Canalului Mânecii, după ce a pierdut contactul cu controlorii de trafic. Sala se întorcea la Cardiff, pentru a se alătura echipei la care fusese transferat, după o scurtă vizită la Nantes, unde a călătorit cu acelaşi aparat pentru a-şi lua la revedere de la foştii lui colegi.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră