Trupul neînsufleţit al lui Patrick Ekeng a fost depus, vineri dimineaţă, la stadionul Dinamo, unde sunt prezenţi toţi componenţii formaţiei dinamoviste, dar şi peste o mie de suporteri.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cortegiul funerar a fost întâmpinat cu aplauze la sosirea la stadion, pe la Peluza Cătălin Hîldan, acesta fiind precedat de doi copii care duceau tablouri cu poza lui Patrick Ekeng în echipamentul lui Dinamo şi cu tricoul cu numărul 14.

Trupul neînsufleţit al lui Patrick Ekeng a fost depus la stadionul Dinamo; jucătorul este omagiat de peste 1000 de fani (FOTO: Inquam Photos / George Calin)
Trupul neînsufleţit al lui Patrick Ekeng a fost depus la stadionul Dinamo; jucătorul este omagiat de peste 1000 de fani (FOTO: Inquam Photos / George Calin)

Sicriul a fost acoperit cu un steag al echipei Dinamo. Slujba religioasă va fi oficiată de doi preoţi ortodocşi şi doi catolici.

Pe terenul de joc, în faţa tribunei oficiale a fost montată o scenă unde a fost adus sicriul, fiind amplasate în jur două corturi pentru oficiali. 

Trupul neînsufleţit al lui Patrick Ekeng a fost depus la stadionul Dinamo; jucătorul este omagiat de peste 1000 de fani (FOTO: Inquam Photos / George Calin)
Trupul neînsufleţit al lui Patrick Ekeng a fost depus la stadionul Dinamo; jucătorul este omagiat de peste 1000 de fani (FOTO: Inquam Photos / George Calin)

 

Dinamo a angajat o firmă de pază pentru eveniment, unde este prezent şi vicepreşedintele LPF, Robert Pongracz.

În jurul stadionului au fost puse eşarfe negre, iar la Peluza Cătălin Hîldan a fost afişat un steag negru. Cercul de la mijlocul terenului a fost plin de lumânări şi coroane.

Trupul neînsufleţit al lui Patrick Ekeng a fost depus la stadionul Dinamo; jucătorul este omagiat de peste 1000 de fani (FOTO: Inquam Photos / George Calin)
Trupul neînsufleţit al lui Patrick Ekeng a fost depus la stadionul Dinamo; jucătorul este omagiat de peste 1000 de fani (FOTO: Inquam Photos / George Calin)

La stadion au fost afişate următoarele bannere: "Fotbalişti decedaţi, soldaţi asasinaţi, voi ce guvernaţi?"; "Dacă limita e cerul, dă-mi aripi de înger să ajung, să le spun fraţilor că-n lipsa lor peluza plânge"; "Încă un câine dus în galeria celor de sus"; "Încă un câine a părăsit prematur haita, peste durerea pierderii să treceţi sfidând soarta"; "Un gol în inima noastră"; Este deranjant să auzim întruna că medicii salvează, dar nu întotdeauna"; "În alb şi roşu ai decedat, de câini nu vei fi uitat"; "Toţi câinii merg în Rai".

 

Pe tabela de marcaj a fost afişată o poză cu jucătorul camerunez şi mesajul "Patrick Ekeng - Câine şi după moarte".

Trupul neînsufleţit al lui Patrick Ekeng a fost depus la stadionul Dinamo; jucătorul este omagiat de peste 1000 de fani (FOTO: Inquam Photos / George Calin)
Trupul neînsufleţit al lui Patrick Ekeng a fost depus la stadionul Dinamo; jucătorul este omagiat de peste 1000 de fani (FOTO: Inquam Photos / George Calin)

Pe panourile publicitare de la tribuna a doua au fost rulate mesaje în română şi engleză: "Te-am pierdut pentru totdeauna, dar vei rămâne mereu în inimile noastre"; "Patrick Ekeng, câine şi după moarte"; "Te vom iubi mereu, Patrick Ekeng"; "Ne vom aminti că ţi-ai dat viaţa pentru Dinamo"; "Un gol în inima noastră, nu te vom uita niciodată". 

 

Jucătorul dinamovist Patrick Ekeng a murit în 6 mai, după ce s-a prăbuşit pe teren, în minutul 70 al meciului cu FC Viitorul. Acesta a fost dus cu o ambulanţă Puls la Spitalul Floreasca, unde a fost resuscitat aproximativ o oră şi 30 de minute, însă nu a mai putut fi salvat.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.