Jucătorul Rareş Pop de la Rapid a fost convocat la lot de selecţionerul Costin Curelea după ce Mihnea Rădulescu s-a accidentat în partida dintre Universitatea Craiova şi FCSB de duminică seară.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Rareş Pop se afla în cantonament cu naţionala U20, locul lui în lotul condus de Adrian Iencsi urmând să fie luat de Luca Băsceanu, jucătorul Universităţii Craiova.

Reprezentativa U21 a României continuă în luna octombrie parcursul din preliminariile Euro-2027 cu un meci împotriva Ciprului. Până la acel duel, tricolorii vor întâlni într-o partidă amicală naţionala Serbiei.

Programul tricolorilor:

Vineri, 10 octombrie, ora 19:00: România U21 – Serbia U21 (Stadion „Francisc Neuman”, Arad) 

Marţi, 14 octombrie, ora 19:00: România U21 – Cipru U21 (Stadion „Dr. Constantin Rădulescu”, Cluj-Napoca) 

Naţionala U21 se află în Grupa A a preliminariilor pentru EURO 2027 şi va întâlni Spania, Finlanda, Kosovo, Cipru şi San Marino în drumul către cea de-a 5-a prezenţă consecutivă la turneul final european de tineret.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.