Formaţia Tottenham Hotspur s-a calificat în finala Ligii Campionilor, miercuri seară, după o răsturnare spectaculoasă de situaţie în manşa secundă a semifinalei cu Ajax Amsterdam, disputată de echipa engleză în deplasare şi câştigată cu 3-2 datorită unui gol marcat în minutul 90+6.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În tur, scorul a fost 1-0 pentru Ajax Amsterdam, iar miercuri echipa olandeză a condus cu 2-0, prin golurile lui de De Ligt ‘5 şi Ziyech ’35.

Tottenham a revenit însă şi chiar a preluat conducerea pe tabelă pe final prin Moura ’55, ’59, ‘90+6, ceea ce i-a adus calificarea în finală datorită golurilor marcate în deplasare.

Ajax Amsterdam: Onana - Mazraoui, De Ligt, Blind, Tagliafico – Schöne (Veltman ’60), De Jong, Van de Beek (Magallan ’90) - Ziyech, Dolberg (Sinkgraven ’67), Tadic. Antrenor: Erik Ten Hag

Tottenham: Lloris – Trippier (Lamela ’81), Alderweireld, Vertonghen, Rose (Davies ’82) – Wanyama (Llorente ’46), Sissoko, Eriksen, Alli - Lucas, Son. Antrenor: Mauricio Pochettino

În finală, la 1 iunie, la Madrid, Tottenham va întâlni o rivală din Premier League, Liverpool, care marţi a învins cu 4-0 FC Barcelona, după ce în turul semifinalelor pierduse cu 0-3.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.