Tottenham s-a întors "la rădăcini" în acest sezon, după ce a făcut două "greşeli", aşa cum consideră preşedintelui clubului londonez, Daniel Levy, angajările succesive ale lui José Mourinho şi Antonio Conte, scrie lequipe.fr.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Recrutat în noiembrie 2019 pentru a-i succeda lui Mauricio Pochettino, care a plecat în timpul sezonului, Mourinho a petrecut un an şi jumătate pe banca lui Tottenham. Aventura sa s-a încheiat cu demiterea sa în aprilie 2021, fără a câştiga vreun trofeu, aşa cum avea să se întâmple şi cu Conte, care a părăsit Londra în martie 2023, după ce s-a certat cu conducerea.

"Frustrarea de a nu câştiga şi presiunea exercitată de anumiţi jucători şi de o mare parte a fanilor pentru ca noi să câştigăm, să cheltuim bani, să avem un mare manager, un mare nume, m-a afectat", a spus Levy la un forum al suporterilor.

"Strategia a fost să aducem un antrenor care să câştige trofee şi am făcut asta de două ori", a spus el.

După ce a reiterat că "trebuie să înveţi din greşeli", Levy trage totuşi o concluzie pozitivă din aceste încercări: "Mourinho şi Conte sunt mari antrenori, dar poate nu pentru acest club. Vrem să jucăm într-un anumit fel şi dacă asta înseamnă că ne ia un pic mai mult timp să câştigăm, poate că este ceea ce trebuie să facem".



După cinci etape, clubul său se află pe locul doi în Premier League, la două puncte în spatele lui Manchester City. Această formă se datorează "deciziei corecte" de a-l aduce pe tehnicianul Ange Postecoglou, venit de la Glasgow Celtic în intersezon.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.