Mijlocaşul german Toni Kroos, în vârstă de 32 de ani, spune că vrea să-şi încheie cariera la Real Madrid, unde joacă din 2014, şi că nu mai plănuieşte să se transfere înainte de a se retrage din activitate, informează Sky Sport News.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Am clarificat că aici vreau să-mi închei cariera”, a spus tripul câştigător al Ligii Campionilor cu Real: "La ce dată mai exact? Nu pot spune încă. Poate 2023, poate un an sau doi mai târziu, nu ştiu".

Campion mondial 2014 cu Germania, mijlocaşul şi-a stabilit trei criterii pentru a-şi decide finalul carierei: "A/ mai trebuie să fiu la nivel ridicat, B/ trebuie să mă ajute corpul şi C/ dorinţa şi motivaţia trebuie să existe. Dacă toate acestea mă ajută, putem discuta, altfel mai am contract până în 2023”.

Kroos spune că are "o relaţie incredibilă cu clubul, pe care nu vreau să o periclitez printr-un joc de poker” pentru un transfer.

La 32 de ani, este încă titular incontestabil la Real, dar a ratat începutul de sezon din cauza unei accidentări.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.