Tehnicianul german Thomas Tuchel a afirmat, într-un mesaj postat în social media, că este devastat după ce a fost demis de la Chelsea Londra.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Este una dintre cele mai grele declaraţii pe care le-am scris şi pe care speram să nu trebuiască să o scriu. Sunt devastat de faptul că parcursul meu la Chelsea a ajuns la final. Este un club unde mă simţeam acasă, atât profesional cât şi personal. Mulţumesc personalului, jucătorilor şi suporterilor care m-au făcut să mă simt binevenit încă de la început", a scris Tuchel.

 

Câştigător al Ligii Campionilor cu Chelsea în 2021, Tuchel şi-ar fi dorit să rămână pe Stamford Bridge mai mult timp: "Mândria şi bucuria pe care le-am simţit ajutând echipa să câştige Liga Campionilor şi Cupa Mondială a cluburilor vor rămâne mereu ţn memorie. Sunt onorat că am făcut parte din istoria clubului şi amintirile din ultimele 19 luni vor avea mereu un loc special în inima mea", a afirmat Tuchel.

Thomas Tuchel antrena echipa Chelsea din ianuarie 2021 şi a fost demis miercuri, fiind înlocuit cu Graham Potter.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.