Tenis: La Madrid, Arina Sabalenka a suferit prima înfrângere a anului, deşi a avut şase mingi de meci

Tenis: La Madrid, Arina Sabalenka a suferit prima înfrângere a anului, deşi a avut şase mingi de meci
FOTO: X

Neînvinsă de la începutul anului, numărul 1 mondial Arina Sabalenka a fost eliminată marţi în sferturile de finală ale turneului WTA 1000 de la Madrid de americanca Hailey Baptiste (32 WTA), care s-a impus cu 2-6, 6-2, 7-6 (8/6) după mai bine de 2 ore şi 30 de minute de joc.

Jucătoarea din Belarus, în vârstă de 27 de ani şi deţinătoare a titlului, a câştigat primul set destul de uşor, dar a ratat complet al doilea set, cedând de trei ori pe serviciul, său şi nu a reuşit să valorifice niciuna dintre cele şase mingi de meci din setul al treilea.

Cvadrupla câştigătoare de Grand Slam avusese deja dificultăţi în runda precedentă împotriva japonezei Naomi Osaka (locul 15), 6-7 (1/7), 6-3, 6-2, pe care a dominat-o în cele din urmă după 2 ore şi 20 de minute de luptă.

La 24 de ani, Hailey Baptiste, care nu are niciun titlu la simplu în circuit, o va înfrunta în semifinale pe rusoaica Mirra Andreeva, nr. 9 mondial, care a învins-o pe sportiva canadiană Leylah Fernandez (nr. 24) cu 7-6 (7/1), 6-3.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră