Aproximativ 300 de componenţi ai galeriei Peluza Sud Steaua i-au adus un ultim omagiu lui Daniel Prodan, vineri, la Arena Naţională, unde este depus sicriul cu trupul neînsufleţit al fostului fotbalist.
Fanii, conduşi de fostul lider Jean Pavel, s-au oprit în faţa tribunei oficiale, unde se află catafalcul lui Daniel Prodan. Suporterii au scandat "Didi Prodan" şi "Te vom iubi mereu" şi au afişat un banner mare cu mesajul: "Când nimic nu merge bine şi totul e în van, sudul aduce un omagiu marelui Prodan".
Ei au adus şi o coroană, care a fost depusă la sicriul lui Prodan, şi au aprins torţe şi fumigene.

Fostul preşedinte al FRF, Mircea Sandu, aflat la Arena Naţională, a discutat cu fanii, care au intrat apoi rând pe rând la tribuna oficială pentru a-i aduce un omagiu lui Prodan. La ieşire, suporterii au aprins lumânări.

Daniel Prodan, în vârstă de 44 de ani, a decedat miercuri, în locuinţa sa din Voluntari, după ce suferit un infarct.
Vineri, sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Prodan a fost depus la tribuna oficială a Arenei Naţionale, unde foşti şi actuali jucători, tehnicieni şi oficiali din fotbal i-au adus un ultim omagiu fostului fotbalist.
Sicriul va rămâne la Arena Naţională până la ora 18.00, iar înmormântarea va avea loc sâmbătă, la cimitirul Sfântul Nicolae din Pipera.


























