Suporterii dinamovişti aflaţi pe teren, dar şi la Spitalul Floreasca au fost extrem de nemulţumiţi că salvarea a venit fără echipament de resuscitare pentru Patrick Ekeng şi pentru că s-a întârziat intrarea pe teren, deoarece porţile de la peluză erau închise.
Jucătorul dinamovist Patrick Ekeng s-a prăbuşit pe teren în minutul 70 al meciul Dinamo - FC Viitorul, el fiind dus la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Floreasca din Capitală. Ekeng a murit după ce i-au fost făcute manevre de resuscitare timp de o oră şi 30 de minute, la spital.
În momentul în care s-a anunţat decesul lui Ekeng la Spitalul Floreasca, peste 150 de suporteri aflaţi acolo au început să plângă, ei consolându-i apoi şi pe jucătorii Stelian Filip şi Sergiu Hanca, care plângeau în hohote. Fanii au aprins lumânări şi au pus fulare dinamoviste pe un gard de lângă Spitalul Floreasca.
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României

Primul ajuns la spital a fost secretarul general al clubului Dinamo, Bogdan Bălănescu, care i-a anunţat pe ceilalţi responsabili că Ekeng a murit.
Şi antrenorul Mircea Rednic a anunţat decesul lui Ekeng când a venit direct de la stadion.
Mai mulţi fani i-au reproşat medicului care a anunţat decesul lui Ekeng că salvarea nu avea nicio dotare. La stadionul Dinamo, în momentul în care Ekeng a căzut, se aflau trei salvări de la compania Puls.
"Lui Ekeng i s-a pus mască de oxigen în salvare", a declarat un brancardier pentru News.ro.
"De ce trebuie să moară cineva pe teren? Trebuie schimbat sistemul. Nu să moară Dinamo, Rapid sau CFR, trebuie să moară sistemul", a urlat minute în şir un suporter în faţa Spitalului de Urgenţă.

Jucătorul dinamovist Patrick Ekeng, care s-a prăbuşit pe teren la meciul Dinamo - FC Viitorul, a murit la Spitalul Floreasca din Capitală, unde a fost resuscitat, vineri seară, timp de mai bine de o oră.
"Am primit un pacient de 26 de ani, care s-a prăbuşit pe terenul de sport. A fost adus în stop cardiorespirator. Manevrele au durat o oră şi 30 de minute, dar din păcate pacientul a decedat. Ne pare rău că nu am putut face mai mult", a declarat un medic de la Spitalul Floreasca.
Camerunezul Patrick Ekeng a fost scos de pe teren cu ambulanţa, în minutul 70 al meciului jucat de Dinamo cu FC Viitorul, după ce a căzut fără a fi atins de vreun alt fotbalist.
Ekeng a fost transportat la spital, după ce jucătorii au solicitat intervenţia echipelor medicale, iar suporterii de la peluză au deschis porţile să intre salvarea.
La finalul meciului, jucătorii echipei Dinamo şi staful tehnic au rămas pe teren, izbucnând în plâns.
Patrick Claude Ekeng, în vârstă de 26 de ani, a venit la Dinamo în ianuarie 2016.
Patrick Ekeng s-a născut la 26 martie 1990 la Yaounde. Cariera profesionistă a început-o la Canon Yaounde, apoi a trecut la Le Mans, Lausanne-Sport şi Cordoba, înainte de a fi transferat în iarnă de Dinamo.
Mijlocaşul a jucat de şapte ori în naţionala Camerunului.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.