Vadim Raţă este mijlocaş central şi a jucat ultima oară la Universitatea Cluj. În sezonul 2024-25 acesta a jucat 22 de meciuri şi a oferit o pasă decisivă în tricoul Universităţii. Acesta a semnat o înţelegere valabilă pe 2 sezoane cu FC Argeş.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

În vârstă de 32 de ani (5 mai 1993), Vadim este originar din Chişinău şi a crescut la academia celor de la Sheriff Tiraspol. Acesta a câştigat primele trofee din carieră alături de clubul care l-a format, cucerind titlul de campion al Moldovei în sezoanele 2011-12 şi 2012-13.

După ce a evoluat sub formă de împrumut la formaţii precum FC Tiraspol sau Zaria Bălţi, Raţă a ajuns în sezonul 2017-18 la Milsami Orhei, unde a câştigat Cupa Moldovei, al treilea trofeu din carieră. În pauza de iarnă a sezonului 2018-19, Vadim a făcut pasul spre fotbalul românesc, fiind transferat de Chindia Târgovişte. Alături de dâmboviţeni a câştigat Liga 2, făcând pasul pe prima scenă a fotbalului românesc.

Evenimente
19 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României

În vara lui 2021, Vadim a mers la FC Voluntari. Cu ilfovenii a jucat finala Cupei României, pierdută cu 2-1 în faţa celor de la Sepsi Sf. Gheorghe. A urmat o scurtă perioadă petrecută la FCSB, după care s-a întors la FC Voluntari. În 2024 a ajuns la Universitatea Cluj. Are peste 200 de meciuri în prima divizie din România.

Cu Vadim Raţă căpitan, naţionala Moldovei a fost aproape de calificarea la EURO 2024. Moldova a acumulat 10 puncte într-o grupă cu Cehia, Albania, Polonia şi Insulele Feroe, pierzând calificarea în ultimul joc cu Cehia. A strâns 56 de selecţii pentru naţionala de pe malul celălalt al Prutului, reuşind şi 3 goluri.

Primul gol marcat pentru naţională a fost unul care a rămas în istoria fotbalului basarabean. Vadim a deschis scorul în min. 9, pe Stade de France, într-un meci cu Franţa, din cadrul preliminariilor pentru EURO 2020.

750.000 de euro este cota de piaţă a lui Vadim Raţă, potrivit site-ului de specialitate transfermarkt.com.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.