Mijlocaşul Tudor Băluţă nu mai este jucătorul echipei Farul Constanţa, după ce contractul acestuia a expirat, a anunţat clubul constănţean.
Produs al Academiei Hagi, Tudor Băluţă a fost unul dintre cei mai importanţi jucători ai Farului în ultimii doi ani, contribuind decisiv la succesul din sezonul 2022-2023, în care echipa a devenit campioana României.
În cei doi ani în tricoul alb-albastru, Tudor Băluţă a evoluat în 52 de partide, a marcat 8 goluri şi a oferit 7 pase decisive.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.