Superliga: Fundaşul Paul Iacob şi-a prelungit contractul cu Oţelul Galaţi

Superliga: Fundaşul Paul Iacob şi-a prelungit contractul cu Oţelul Galaţi

SC Oţelul Galaţi anunţă că fundaşul central Paul Iacob şi-a prelungit contractul pentru încă un sezon, urmând să îmbrace şi în stagiunea 2026-2027 tricoul roş-alb-albastru.

Ajuns la Galaţi într-un moment important al reconstrucţiei echipei, Paul a devenit rapid mai mult decât un jucător al Oţelului. Prin atitudine şi spiritul de luptă demonstrate meci de meci, fundaşul originar din Constanţa şi-a câştigat respectul colegilor, al staff-ului tehnic şi, mai ales, al suporterilor roş-alb-albaştri.

În sezonul trecut, Paul Iacob, 30 de ani, a fost unul dintre liderii din vestiar şi unul dintre oamenii care au contribuit la consolidarea Oţelului în elita fotbalului românesc. 

„Sunt fericit că voi continua la Oţelul. Am trăit momente speciale aici, iar relaţia pe care am construit-o cu acest club şi cu suporterii săi a cântărit enorm în decizia mea. Mă simt apreciat la Galaţi şi simt că mai avem multe obiective de îndeplinit împreună. Voi continua să dau totul pentru această echipă şi pentru aceşti suporteri extraordinari”, a declarat Iacob.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră