Echipa FC Argeş a încheiat la egalitate vineri seara, pe teren propriu, scor 2-2, cu formaţia bucureşteană Rapid, într-un meci în care piteştenii au fost conduşi cu 2-0 şi au ratat penalti în minutul 90+9.
La Mioveni, Paraschiv le-a dat primele emoţii gazdelor, în minutul 5, când şutul său din careu a fost respins de Straton. După opt minute Straton a intervenit din nou, la şutul expediat de Christensen, iar piteştenii au replicat cu ocazia lui Idowu, care a trimis pe lângă poartă, în minutul 23. Scorul a fost deschis de giuleşteni, în minutul 37, cap Paşcanu la o lovitură liberă a lui Moruţan. Elevii lui Gâlcă şi-au majorat avantajul imediat după pauză, în minutul 51, prin Daniel Paraschiv, care a combinat cu Christensen şi Moruţan, însă meciul a continuat surprinzător pentru oaspeţi. FC Argeş a redus din diferenţă prin Bettaieb, care a înscris cu o lovitură de cap, în minutul 65, pentru ca şapte minute mai târziu, acelaşi Bettaieb să primească de la Ricardo Matos şi să înscrie, portarul Aioani fiind păcălit de mingea deviată de un apărător rapidist.
Hazrollaj a lovit bara pentru oaspeţi în minutul 82, apoi proaspăt intratul Brobbey-Luckassen a fost aproape să desăvârşească remontada piteşteană, dar golul său din minutul 87 a fost anulat după analiza VAR, din cauza unui fault în atac. Însă Brobbey-Luckassen nu s-a lăsat şi în minutul al nouălea al prelungirilor a scos un penalti, după ce a fost faultat în careu de Sălceanu. Ricardo Matos a executat slab şi Aioani a apărat, iar în cele din urmă derby-ul codaşelor din play-off s-a terminat la egalitate, 2-2, iar în clasament e statu quo: rapidiştii sunt pe 5, cu 33 de puncte, urmaţi de FC Argeş, cu 31 de puncte.
FC ARGEŞ: Straton - Tofan (Rober Sierra 46), Tudose, Sadriu, Borţa - I. Rădescu (Briceag 46), Raţă (Luckassen Brobbey 83), Blagaic (Emmers 46) - Idowu (Y. Pîrvu 46), Ricardo Matos, Bettaieb. ANTRENOR: Bogdan Andone
RAPID BUCUREŞTI: Aioani - Onea, D. Ciobotariu, Paşcanu, Sălceanu - T. Christensen, K. Keita, Grameni (Hromada 65) - Moruţan (Al. Dobre 74), D. Paraschiv (Koljic 65), Borza (Hazrollaj 77). ANTRENOR: Constantin Gâlcă
Cartonaşe galbene: Raţă 20, Bettaieb 43, Rober Sierra 55 / Paşcanu 3, D. Ciobotariu 10, Sălceanu 53, K. Keita 77
Arbitri: George Roman - Alexandru Filip, Ionuţ Neacşu
Arbitri VAR: Horia Mladinovici - Andrei Antonie




























