Steven Berghuis, de la Ajax, şi-a cerut scuze după ce o înregistrare video îl arată pe mijlocaş care pare să lovească un fan în faţa autocarului echipei sale, relatează BBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Incidentul a avut loc după înfrângerea echipei sale cu 3-1 pe terenul lui FC Twente, duminică.

"Îmi regret gestul, nu ar fi trebuit să fac asta", a declarat Berghuis într-un comunicat.

"M-am obişnuit până acum, dar oamenii cred că pot să strige orice. Reacţia mea nu rezolvă nimic. Am înţeles asta. Nu este bine, am un rol exemplar ca jucător al lui Ajax", a spus el.

 

Berghuis, care are 45 de selecţii pentru Olanda, s-a alăturat lui Ajax de la rivala Feyenoord în 2021 şi a marcat 11 goluri în 42 de apariţii în acest sezon.

El a petrecut un sezon la Watford în 2015-16, având nouă apariţii în Premier League înainte de a se alătura lui Feyenoord.

Câştigătoarea titlului de anul trecut, Ajax a terminat pe locul trei în Eredivisie pentru a obţine un loc de play-off în Europa League, ratând calificarea în Liga Campionilor pentru prima dată din 2009.

Feyenoord a fost încoronată campioană pentru prima dată din 2017, iar PSV a terminat pe locul al doilea.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.